Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


100 de zile la Palatul Elysée

presedintele_frantei_emmanuel_macron.jpg

Presedintele Frantei, Emmanuel Macron
Presedintele Frantei, Emmanuel Macron
Image source: 
REUTERS/Philippe Wojazer

Ales pe 7 mai, preşedintele Emmanuel Macron aniversează pe 15 august, primele 100 de zile la şefia Palatului Elysée. Parlamentul a adoptat două măsuri importante ale programului Emmanuel Macron: textul care autoriza guvernul să modifice codul muncii prin ordonanţe şi legea asupra moralizării vieţii politice. Aceste 100 de zile au fost marcate şi de chestiuni internaţionale – vizita în Franţa a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump sau a omologului rus, Vladimir Putin. Dar, debutul mandatului de cinci ani a fost marcat şi de afaceri judiciare. 

La câteva zile după alegerile legislative când partidul prezidenţial La République en marche a obţinut majoritatea absolută la Adunarea Naţională, trei miniştri MoDem – François Bayrou, Marielle de Sarnez şi Sylvie Goulard –, au decis să părăsească guvernul. Parchetul din Paris a anunţat o anchetă preliminară, la începutul lui iunie, pentru unele posturi MoDem de asistent parlamentar european.

A urmat demisia generalului Pierre de Villiers, şef de Stat Major, un gest fără precedent în cea de-a V-a republică. Timp de mai multe zile, generalul de Villiers a avut o serie de dezacorduri cu preşedintele Emmanuel Macron pe tema tăierilor bugetare. Pe 14 iulie cei doi au deschis parada militară de la Champs Élysées pentru ca ulterior şeful Statului Major să îşi prezinte demisia. În doar câteva ore a fost înlocuit de generalul François Lecointre.

Chestiunile diplomatice au îmbogăţit agenda preşedintelui.

Invitat de onoare la parada militară de 14 iulie a fost preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. Seful de la Palatul Elysée a avut o primă întâlnire cu liderul de la Casa Albă la finele lui mai, la Bruxelles, la summitul NATO. Ocazie pentru a discuta despre Siria ori lupta contra terorismului dar şi de a contracara decizia lui Donald Trump de ieşire din Acordul de la Paris asupra schimbărilor climatice – o decizie vehement criticată de Emmanuel Macron. La câteva minute după anunţul preşedintelui american, omologul francez l-a acuzat că a « comis o greşeală pentru viitorul planetei » şi l-a rugat să  « Make our planet great again » parafrazând sloganul său de campanie «Make America great again ».

Si tot în aceste prime 100 de zile, mai exact la finele lui mai, preşedintele rus Vladimir Putin a fost primit la Versailles unde a fost organizată o expoziţie consacrată ţarului Petru cel Mare. “A fost ocazia să ne spunem tot ce era de spus”, a explicat Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă. Subiectul principal: Siria. “De partea noastră există o linie roşie foarte clară iar ea înseamnă utilizarea armelor chimice", a atenţionat şeful de la Palatul Elysée în condiţiile în care preşedintele Vladimir Putin susţine regimul lui Bachar al Assad .

Revenind în politica internă, tot Emmanuel Macron a reunit cele două camere – Adunarea Naţională şi Senatul în Congres, la Versailles, o premieră. Ocazie cu care a prezentat priorităţile mandatului său. O iniţiativă criticată de opoziţie care de altfel a decis să boicoteze discursul. În timpul intervenţiei, şeful statului a punctat unele reforme pe care şi le doreşte, cum ar fi reducerea numărului de parlamentari.

Si tot în aceste 100 de zile, Adunarea Naţionala prelungit până la 1 noiembrie starea de urgenţă. Ar trebui să fie ultima. Urmează adoptarea unei legi antitero iar unele măsuri vor fi cuprinse în dreptul comum.

Textul, adoptat în primă lectură în Senat, pe 19 iulie, va fi discutat în Adunarea Naţională în octombrie şi reprezintă unul din marile dosare pregătite de Emmanuel Macron pentru a fi analizate odată cu întoarcerea politicienilor din vacanţă.