Emmanuel Todd: o carte despre umanitate cu un potenţial polemic benefic pentru mintea omului

Iată-ne din nou în faţa unei provocări intelectuale care ţine de fapt de deliciul vieţii culturale în Franţa. Putem să fim sau să nu fim de acord cu ceea ce spune Emmanuel Todd, dar sigur este că punctul său de vedere rămîne extrem de interesant, extrem de incitant şi se situează înafara „normelor” universitare şi a „prudenţelor” legate de gîndirea politică corectă.

Marx vedea în lupta de clasă motorul istoriei. Emmanuel Todd, istoric şi specialist în demografie, ne propune într-un fel o relectură a istoriei umanităţii pornind de la structurile familiale. Vocaţia sa de cercetător este evidentă, deşi în Franţa tezele sale au fost deseori contestate, iar mediul academic l-a ţinut la distanţă. Ceea ce sugerează de fapt Emmanuel Todd este că modul în care s-au structurat „nucleele familiale” pe diverse continente şi în diverse regiuni a influenţat puternic evoluţia societăţii în respectivele zone.

Există o mare diferenţă, spune el, între familia supusă autorităţii totale a tatălui, în care copiii rămîn mult timp subordonaţi voinţei paterne, şi familiile în care copiii pleacă repede de acasă ca să-şi găsească destinul. Emmanuel Todd explică astfel faptul că America, de aproape un secol, este o ţară percepută ca fiind în avangarda progresului, cu cel mai mare apetit pentru mobilitate, schimbare, dezvoltare. Tipul de familie care s-a constituit în America, într-o bună tradiţie protestantă, a permis acest elan, această libertate cu totul şi cu totul specială, devenită apoi un model planetar.

Tot prin structurile familiale, atunci cînd sunt nişte embrioni dictatoriali, explică Emmanuel Todd şi faptul că în ţări precum China sau Rusia comunismul a prins atît de bine...

In Franţa el analizează diferenţele dintre regiuni, propunînd un tablou extrem de interesant legat de modul în care se opera transmiterea patrimoniului. In sud-vestul Franţei, de exemplu, toată moştenirea îi revenea unui singur copil, primulului născut de fapt, fată sau băiat, ceea ce permitea ca averile să nu se fărămiţeze. Ceilalţi copii, dacă erau băieţi, erau trimişi fie să îmbrăţişeze o carieră militară, fie una ecleziastică, fie să lucreze în administraţia de stat.

Toate aceste analize sunt foarte nuanţate şi explică fără îndoială, pînă la un punct, diferenţele dintre societăţile patriarhale şi cele eliberate de autoritatea paternă, capacitatea unor comunităţi de a se adapta modernităţii şi refuzul altora de a intra în jocul globalizării.

Emmanuel Todd este însă de părere că în prezent globalizarea a intrat într-un impas. Mai ales societăţile occidentale, spune el, sunt sufocate de un „straniu sentiment de neputinţă”. Este ca şi cum toată lumea (poate cu excepţia unor elite bogate) ar fi intrat într-o nouă eră a servituţii.

Toţi servim un singur sistem economic, toţi suntem dependenţi de aceleaşi tehnologii... Imposibil să ieşi de sub carapacea modelului unic pentru că atunci eşti ejectat din societate, marginalizat. „Stagnarea educativă” din Statele Unite şi în general din Occident ar fi, potrivit lui Emmanuel Todd, responsabilă de acest regres, şi mai ales de „triumful inegalităţilor” care cangrenează globalizarea.

Emmanuel Todd are de multă vreme o faimă de polemist şi de provocator intelectual, aşa că unele medii de informare îşi iau anumite precauţii cînd îi prezintă cartea. Este cazul cu cotidianul Le Monde care publică două articole despre noul eseu al lui Emmanuel Todd (apărut la editura Seuil): un articol elogios şi unul extrem de critic. Cum spuneam, astfel de apariţii editoriale furnizează sare şi piper vieţii intelectuale din Franţa. Toată lumea ştie, de exemplu, că Emmanuel Todd detestă moneda unică europeană euro şi că Uniunea Europeană i se pare o eroare. El mai scandalizează şi prin declaraţiile sale pro-Putin. In acelaşi timp, însă, ca filozof, istoric, antropolog şi polemist, Emmanuel Todd are meritul de a propune noi instrumente pentru înţelegerea lumii în care trăim şi a devenirii ei.

Cum în această perioadă Emmanuel Todd acordă şi multe interviuri pentru a-şi promova cartea, am să citez din ce spune el în revista L’Obs despre Franţa şi Emmanuel Macron: „La noi, spre deosebire de Marea Britanie unde elitele de dreapta şi-au asumat misiunea de a lua în mîinile lor destinul popular, nu se întîmplă nimic. Sigur, Macron ne-a revelat o realitate ascunsă, şi anume că de două decenii nu mai exista nici o diferenţă între stînga şi dreapta.

Dar el nu a revelat realitatea ultimă, şi anume că el însuşi nu are putere, că este preşedintele a nimic pentru că nu are controlul monedei. Adevăratul preşedinte este moneda euro. Realitatea este că Franţa a fost integrată în sistemul economic german”. Iată declaraţii care vor suscita cu siguranţă noi şi noi reacţii, poate şi noi polemici. Această combustie provocatoare este însă atît de necesară pentru ca materia cenuşie a omului occidental să nu se atrofieze pe fond de pesimism şi de crize interminabile.