Stînga franceză: şantier doctrinal şi conceptual

Complex şi complicat şantier uman şi doctrinal, refondarea Partidului Socialist în Franţa! François Hollande a condus timp de 11 ani această formaţiune, dar tot de numele lui se leagă şi totala sa fragmentare şi destrămare. In prezent Partidul Socialist este divizat, vocea sa nu se aude mai de loc în arena politică iar opoziţia este dominată de discursul radical al lui Jean-Luc Mélenchon.

Asistăm însă în prezent, în Franţa, la o dezbatere de idei de natură să repună pe şine social-democraţia. Un fel de vast şantier începe să funcţioneze, un şantier al dezbaterilor de idei şi doctrinale. Strategiile pentru reocuparea spaţiului politic şi recîştigarea simpatiei vor fi forjate probabil mai tîrziu.

Revista L’Express propune săptămîna aceasta o interesantă dezbatere intitulată în felul următor: “Sunteţi conservator sau progresist?” Intrebarea reia oarecum termenii utilizaţi de preşedintele Macron, care consideră că sintagmele “stînga” şi “dreapta” sunt depăşite, şi că acum bătălia politică se duce între conservatori şi progresişti. Asistăm însă şi la o bătălie semantică, pentru că multe concepte parcă şi-au pierdut din vigoare, sensurile s-au modificat… După cum spune un comentator al revistei, ceea ce domină astăzi este "dezorientarea"… Iată însă părerea mai multor filozofi şi scriitori în acest context de dezorientare ideologică şi conceptuală.

Filozoful Michel Onfray consideră că a fi astăzi de stînga şi "progresist" înseamnă să celebrezi capitalul, să transformi cultura în produs mercantil, să accepţi presiunile religioase, inclusiv cele care vin din direcţia Coranului. Pe scurt, el se consideră mai degrabă conservator întrucît a rămas un om de stînga dar de "modă veche" (old school). In orice caz cuvîntul progres nu-i place şi considercă că astăzi este vizibil mai degrabă "progesul nihilismului" decît cel al ideilor din Epoca luminilor.

Filozoful André Comte-Sponville este de părere că pe fondul schimbărilor aduse de globalizare, stînga devine tot mai conservatoare şi dreapta tot mai progresistă. El are însă încredere în cuvîntul "progres" şi în conţinutul său, pentru că în istorie progresul este vizibil, deşi nu este liniar. Deci, André Comte-Sponville se consideră un progresisit care deplînge însă faptul că în jurul său familia sa politică devine tot mai conservatoare.

Un alt filozof, doamna Chantal Delsol se declară liberal-conservatoare. Pentru ea cele două adjective se completează. A fi conservator, din punctul ei de vedere, înseamnă a milita pentru o anume prudenţă în evoluţie… Există “progrese” care distrug omul, spune Chantal Delsol, iar libertatea trebuie gîndită în contextul unor anumite limite care sunt umane.

Termin cu scriitorul Benoît Duteurtre care analizează unele confuzii în materie de limbaj. Valorile progresiste de altă dată, scrie el, cum a fost cazul cu protecţia socială şi diminuarea timpului de lucru, sunt denunţate ca “valori conservatoare”, care împiedică mobilitatea economică.  Pentru a schimba lumea unii cer renunţarea la ceea ce acum cîteva decenii erau exemple excepţionale de progres. De altfel “shimbarea” a devenit o obsesie, mai spune Benoît Duteurtre, toţi oamenii politici promit schimbări. Si de fapt, conchide scriitorul francez, înţelept ar fi să analizăm ceea ce pierdem şi ceea ce cîştigăm cu fiecare schimbare, ca să nu mai fim, noi oamenii, “o maşină frenetică lansată spre viitor”, ci existenţe în timp, cu o “privire echilibrată” spre ceea ce a fost şi spre ceea ce va fi.