Priorităţile Franţei la ONU

Cinci mari dosare figurează pe agenda diplomatică franceză. Cap de listă, situaţia din Siria. Războiul civil de acolo durează de 6 ani. 6 ani în care Naţiunile unite nu au făcut sau nu au putut să facă mare lucru. Trebuie spus că de la bun început, Consiliul de securitate a fost paralizat, divizat între cei care susţineau regimul de la Damasc şi cei care-i spijineau pe rebeli. « Toate iniţiativele concrete prezentate de occidentali la ONU au fost respinse de Rusia şi China » reaminteşte ziarul Le Figaro. Tinând cont de actuala situaţie de pe teren, Franţa va cere Naţiunilor unite să accepte rezultatele obţinute la Astana, în Kazakhstan, unde sub egida Turciei, Rusiei şi Iranului, au avut loc o serie de runde de negocieri între rebeli şi reprezentanţi ai regimului sirian. Parisul speră de asemenea să se ajungă la un acord privind instaurarea unui regim de tranziţie la Damasc, format din opoziţie şi oameni ai actualului regim.

Tot în aceea regiune, Franţa va căuta să apere acordul privind denuclearizarea Iranului. Se ştie, Parisul a fost foarte exigent în momentul negocierilor. Odată semnat, acordul trebuie acum păstrat şi aplicat, cum o face dealtfel foarte bine Teheranul, spune Franţa. Ori administraţia Trump, « cu sprijinul Congresului de la Washington şi încurajată de Israel, caută pretexte ca să renunţe la acord » scrie Le Figaro, citat mai înainte. O astfel de ipoteză ar duce probabil la un nou conflict în golful persic. Ca să evite acest lucru şi ca să scadă tensiunea, Franţa va căuta înainte de toate să apropie cele două puteri regionale, cei doi rivali regionali şi religioşi, Arabia saudită sunită şi Iranul şiit. Două state care se confruntă indirect în Yemen, ţară în care deci Parisul va căuta să sprijine orice iniţiativă de pace.

Un alt dosar în atenţia Franţei la ONU este cel libian. Trebuie spus că Parisul, la iniţiativa preşedintelui Nicolas Sarkozy în 2011, a fost la originea răsturnării dictaturii colonelului Gadafi. Azi, Franţa se simte oarecum responsabilă de haosul care domneşte în Libia. Nu-i deci de mirare că Parisul a mediat recent o întâlnire între responsabilii principalelor două facţiuni rivale din Libia. Stabilizând această ţară, Franţa speră să securizeze apoi mai uşor întregul Sahel.

Ceva mai jos, Republica democratică Congo, cea mai mare ţară francofonă din Africa, e pe cale să devină un haos total. Si asta cu toate că la faţa locului există 17.000 de căşti albastre, cea mai importantă misiune de menţinere a păcii din lume. La originea tensiunilor din ţară, menţinerea la putere a preşedintelui Joseph Kabila. Parisul va cere Naţiunilor unite să facă presiuni pentru ca respectivul să organizeze un scrutin prezidenţial la sfârşitul acestui an. Parisul va cere de asemenea ca forţa MONUSCO să-i protejeze mai mult pe eventualii candidaţi la acele alegeri.

In fine, tot la ONU Franţa va milita pentru ca acordul privind clima semnat la Paris în 2015 să fie aplicat de cât mai multe state. In acest context, publicaţia Le Figaro e de părere că « trebuie relativizat impactul declaraţiilor lui Donald Trump. Preşedintele american spunea în iunie că se va retrage din acordul de la Paris. Astăzi, după trecerea uraganelor Harvey şi Irma şi traumatismele aferente suferite de populaţiile locale, liderul de la Casa albă poate să-şi schimbe din nou părerea şi să se conformeze acordului privind clima ».