Dana Ciocârlie–«Integrala Schumann pentru pian solo» înregistrată în Sala Bizantină

Dana Ciocârlie începe prin a ne spune ce i-a plăcut la Schumann, ce piese ale lui a interpretat prima dată. « Cu Schumann m-am simţit de la bun început în largul meu, ca acasă. Nu mă jena nimic la el, totul era absolut natural. Schuman a găsit o limbă care-mi permite să exprim lucruri altfel inexprimabile cu un limbaj vorbit. Limba lui este ca şi cum ar fi limba mea maternă » spune Dana Ciocârlie.

O pianisă despre care s-a spus şi se spune că este « schumanniană ». Ce înseamnă asta ?

« Schumanniană este o persoană care are o mare plasticitate, mobilitate interioară, care poate să treacă într-o clipă de la plâns la râs, o persoană care are fantezia şi curajul de a da liber imaginaţiei în momentul concertului. Schumanniană este o persoană care are gust pentru umor şi calambur. Trebuie spus că Schumann era un muzician care avea simţul umorului. Al umorului atât ca şi glumă cât şi ca umor în sensul german – « Humor » înseamnă stări de spirit, stări sufleteşti schimbătoare, aşa ca un cer de sfârşit de vară de exemplu. In fine, un schumannian este o persoană care are o anumită cultură literară şi poetică înclinată spre cultura germană romantică – Heine, Goethe sau E.T.A. Hoffmann, autorul povestirilor fantastice ».

Ce a fost cel mai greu în înregistrarea acestor 13 CDuri? Nu ai avut tentaţia să abandonezi în aceşti 4-5 ani cât au durat înregistrările? o întreb pe solistă.

« Nu am avut niciodată tentaţia să abandonez dar cel mai greu a fost să pun pe picioare acest proiect. Particularitatea acestor discuri este că ele provin dintr-o serie de 15 concerte. A trebuit să aştept un concurs de circumstanţe foarte favorabil. La un moment dat a apărut tânăra casă de discuri La Dolce Volta care mi-a dat un impuls. După aceea am avut un enorm noroc cu redeschiderea sălii Bizantine din incinta Ambasadei României de la Paris, o adevărată capodoperă arhitecturală. Ea s-a redeschis în 2011 şi chiar atunci fusese numită Yvette Fulicea în postul de director ICR Paris. Ea a fost entuziasmată de proiectul meu. M-a încurajat şi mi-a pus la dispoziţie sala Bizantină pentru toate concertele. In fine, şi firma de piane Yamaha m-a ajutat enorm punându-mi la dispoziţie acelaşi pian, ultimul lor prototip, CFX, o bijuterie a pianisticii moderne, pentru toate concertele. Toate aceste fluvii au condus la această mare care a fost proiectul Schumann. Am simţit deci că există o energie pozitivă care mă conduce, în sensul bun, pentru a-mi realiza visul Schumann. Pe scurt, nu am avut niciodată tentaţia de a abandona » ne spune cu zâmbetul pe buze Dana Ciocârlie.

Era important, a contat ca aceste înregistrări să se facă în palatul Béhague unde publicul e majoritar românesc sau românofon?

« Publicul nu era doar românesc, era foarte variat întrucât ambasada făcuse multă publicitate şi încet-încet s-a creat un public specific « schuamannian ». Ce este însă extraordinar acolo este atmosfera sălii Bizantine, absolut unică. E un fel de mister acolo, nişte curenţi subterani de inspiraţie pe care nu cred că aş fi putut să-i găsesc în alt loc. In fine, pentru mine era foarte important ca acest proiect să se realizeze cu aceeaşi acustică, în aceeaşi sală, cu acelaşi pian, cu acelaşi director artistic. Aveam nevoie de o unitate materială pentru a mă putea simţi în deplina posesie a mijloacelor mele de inspiraţie » spune Dana Ciocârlie.

Rezultatul este superb muzical dar şi estetic. Cele 13 CDuri sunt colorate, în degrade, pe fiecare disc apărând câte o literă diferită a pianistei, întregul făcând deci Dana Ciocârlie. Am întrebat-o pe solistă cât de important este să-şi continue cariera şi pe scenă, în cadul unor concerte cu public – urmează o serie de vreo 15 concerte în următoarele luni, cel mai prestigios urmând să fie cel de pe 21 octombrie la Théâtre des Champs-Elysées, o sală cu peste 2.000 de locuri.

« Concertul este viaţa interpretului, nicodatănu trebuie abandonat acest lucru. Noi muzicienii trăim de fapt pentru a ne adresa publicului. Théâtre des Champs-Elysées are o particularitate. Este enorm dar în momentul în care eşti pe scenă, ai impresia că eşti într-un salon. Are o acustică absolut perfectă şi are un fel de intimitate. Nu ştiu dacă e magia realizării arhitecturale dar ai impresia că eşti în Sala Bizantină numai că ai de zece ori mai mulţi spectatori !

« E mai greu să înregistrez atâtea discuri decât să înot 1.500 m » ne spune pe final Dana Ciocârlie, înotătoare în tinereţe. « Faptul că am înotat şi că mai înot şi acum din când în când m-a ajutat foarte mult din punct de vedere muscular, a pregătirii fizice. In multe momente aveam senzaţia că mă pregătesc pentru Jocurile olimpice. » recunoaşte pianista.

Integrala Schumann pentru pian solo, înregistratà în Sala Bizantinà, apare la casa de discuri La Dolce Volta