Spre ce lume ne va duce Donald Trump?

Donald Trump nu contestă faptul că Iranul şi-a sistat programul nuclear militar.

Ceea ce vrea el să denunţe, şi să oprească, sunt experienţele balistice ale Iranului, angajamentul iranian în Siria şi în Irak, precum şi o anumită dinamică a lumii şiite faţă de cea sunită.

Intr-un sens mai larg, Donald Trump vrea să îngrădească influenţa Iranului în regiune şi tendinţa sa de a deveni o putere regională. Problema este că toate aceste elemente nu figurau în acord, decît sub forma unei fraze extrem de vagi care poate fi interpretată în toate sensurile. Semnatarii acordului (Iranul pe de o parte şi, pe de altă parte China, Rusia, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania) îşi exprimau convingerea că respectiva înţelegere va fi profitabilă păcii în regiune. Donald Trump consideră deci că Iranul nu a respectat "spiritul" acordului, întrucît este prezent cu trupe pe mai multe fronturi, influenţa sa creşte în Irak şi în Siria, îi sprijină pe Heţbolahii din Liban şi conservă o atitudine duşmănoasă faţă de Israel.

Analiza lui Donald Trump conţine fără îndoială şi o mare doză de adevăr. Numai că, în prezent, lumea nu are nevoie de o nouă criză în regiune, poziţie pe care se aliniază Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia, China, Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv Agenţia Internaţională pentru energie atomică. Atitudine împărtăşită de mulţi responsabili din anturajul lui Donald Trump, de exemplu de generalul James Matis, secretar de stat la Apărare. Generalul Matis a declarat de altfe public că Iranului i se pot reproşa multe lucruri în alte privinţe, dar nimic în ce priveşte aspectul nuclear.

Mai mulţi membri importanţi ai Partidului Republican cred şi ei că Donald Trump adoptă o atitudine greşită şi aventuristă. Este cazul cu preşedintele grupului republican din Senat, Addison Michel McConnell, sau cu senatorul Bob Corker despre care nu se poate spune că ar avrea vreo simpatie pro-iraniană, dimpotrivă.

Există de fapt temerea că prin lipsa sa de flexibilitate Donald Trump va face jocul celor mai retrograde forţe de la Teheran.

Mai bine zis jocul ultra-conservatorilor care nu aşteaptă altceva decît confirmarea faptului că politica preşedintelui Hassan Rohani a fost un eşec. Preşedintelui iranian, considerat un "moderat" nu i-a fost uşor să-i convingă pe ayatolahi că Iranul va avea mult mai mult de cîştigat dacă se va dezvolta economic decît dacă îşi va fabrica arma nucleară cu riscul de a fi bombardat de către americani şi de către israelieni. Ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului, după semnarea acordului din 2015, convine în special Europei, dar şi Chinei şi Rusiei şi într-un fel majorităţii ţărilor de pe planetă. Iranul a devenit un fel de El Dorado pentru investitori după 2015, ori toate aceste investiţii şi contracte riscă să se transforme în praf şi pulbere dacă Congresul american revine la politica sancţiunilor (ceea ce totuşi Donald Trump nu recomandă).

Lucrurile s-ar putea complica şi mai mult dacă Donald Trump va decide să-i inscrie pe lista grupurilor teroriste pe pasadaranii iranieni, aşa-numiţii "gardieni ai revoluţiei". Este adevărat că ei sunt o organizaţie para-militară, dar în acelaşi timp ei reprezintă un vector economic în Iran, controlînd sectoare întregi din economie şi fiind implicaţi în numeroase activităţi economice.

In cazul în care vor fi declaraţi organizaţie teroristă, orice relaţie comercială cu ei devine imposibilă pentru că devine sancţionabilă de către Statele Unite. Ceea ce i-ar afecta în primul rînd pe europeni, care, cum spuneam, au semnat multe contracte cu Iranul, dar şi pe ruşi, pe chinezi, precum şi alte ţări care au schimburi intense cu iranienii.

Franţa, Germania şi Marea Britanie pregătesc o declaraţie comună, sau se pregătesc să adopte o poziţie comună faţă de politica iraniană a lui Donald Trump. În schimb, "radicalismul" preşedintelui american convine Israelului şi Arabiei Saudite, care văd în Iran princiapul lor adversar în regiune. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat clar poziţia, şi anume a pledat pentru menţinerea acordului cu Iranul, acord negociat îndelung şi în negocierea căruia Franţa s-a implicat enorm, impunînd chiar clauze mai grele decît a făcut-o, la ora respectivă, administraţia Obama.

Comentatorii francezi constată că, pentru prima dată de la al doilea război mondial încoace, Statele Unite riscă să se situeze pe o poziţie contrară faţă de toţi ceilalţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU (deci faţă Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa). O situaţie gravă, care afectează credibilitatea internaţională a diplomaţiei americane.

Sigur, există şi perspectiva, plauzibilă de altfel, ca membrii Congresului american să nu ţină cont de avizul negativ al lui Donald Trump şi să nu decreteze sancţiuni împotriva Iranului. Dar şi scenariul unei crize generalizate în regiune este posibil datorită precipitării cu care Donald Trump se aliniază pe poziţiile Israelului şi ale Arabiei saudite, devenite, aceste două ţări, după cum spun unii analişti francezi, "aliaţi de circumstanţă" şi oarecum împotriva naturii. Pentru că scenariul cel mai catastrofal în regiune ar fi o eventuală lansare a unei curse spre arma nucleară.

Dacă politica lui Hasan Rohani va fi dezavuată, ultra-conservatorii de la Teheran vor relansa programul nuclear militar. Ei vor spune ceea ce probabil îşi spune şi dictatorul nord-coreean: în această lume  nu eşti respectat decît dacă ai bomba atomică. In cursa nucleară vor intra atunci şi Egiptul, şi Turcia, şi Arabia Saudită şi poate şi alte ţări precum Algeria… Un fel de cutie nucleară a Pandorei riscă să fie deschisă de impetuosul Donald Trump pentru care prima grijă pare să fie aceea de a-şi satisface electoratul intern şi de a rămîne fidel devizei "America first". Ce se întîmplă cu restul lumii, trece pe plan secund.