Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza libaneză între incertitudini interne şi rivalităţi regionale

libanfrance-saadhariri-emmanuelmacron.jpg

Primul ministru libanez Saad Hariri primit la Elysée de presedintele Emmanuel Macron la începutul lunii septembrie
Primul ministru libanez Saad Hariri primit la Elysée de presedintele Emmanuel Macron la începutul lunii septembrie
Image source: 
Credit foto: rfi.fr

Franţa, fostă putere colonială în Liban, cere, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, "prezervarea suveranităţii şi a stabilităţii" acestei ţări. O nouă criză politică ameninţă de fapt Libanul, în contextul numeroaselor tensiuni regionale, al războiului din Siria şi al rivalităţii dintre Arabia Saudită şi Iran.

Noua criză libaneză a fost declanşată de demisia neaşteptată, pe data de 4 noiembrie, a primului ministru Saad Hariri, anunţată de la Ryad, din Arabia saudită. De atunci au început să circule o serie întreagă de zvonuri şi de speculaţii, inclusiv faptul că saudiţii l-ar fi arestat sau sechestrat pe premierul libanez.

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va primi la Paris, marţi 14 noiembrie pe şeful diplomaţiei libaneze, în încercarea de a clarifica lucrurile. Reamintim că săptămîna trecută şeful statului francez a efectuat o vizită la Ryad unde a discutat despre Siria şi Liban cu prinţul moştenitor saudit Mohamed Ben Salman.

Duminică 12 noiembrie, la Beirut s-a desfăşurat un maraton sportiv care a luat însă o culoare politică: preşedintele libanez Michel Aoun le-a cerut participanţilor la maraton să alerge în semn de “solidaritate cu primul ministru Hariri” şi pentru “revenirea acestuia în ţară”.

Greu de spus la această oră dacă Hariri s-a refugiat în Arabia Saudita pentru că se temea efectiv să nu fie asasinat de Hezbolahi, sau dacă a fost debarcat de la putere de către Arabia Saudită pentru că este considerat incapabil să se opună Hezbolahilor.

In contextul puternicei rivalităţi regionale dintre Iranul şiit şi Arabia Sudită sunită, aceasta din urmă consideră că Iranul a reuşit să creeze un “arc şiit” în regiune, o zonă de dominaţie care are continuitate teritorială, înglobînd Irakul, Siria şi Libanul. Influenţa regională crescîndă a Iranului este văzută de Arabia Saudită ca o ameninţare a propriei securităţi, iar mai nou Ryadul se simte ameninţat de programul balistic al iranienilor.

Preşedintele Emmanuel Macron a afirmat recent, la Ryad, că acest program ar trebui renegociat, dar Teheranul a exclus orice astfel de perspectivă afirmînd că rachetele pe care le produce sunt strict defensive.