Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Scriitorul Norman Manea: „Nu ştiu cît timp mai avem înaintea unui dezastru Trump”

norman_manea-artiste_roumain-m.jpg

Scriitorul Norman Manea
Scriitorul Norman Manea
Image source: 
Credit foto: rfi.fr

În această toamnă scriitorul Norman Manea, instalat de peste trei decenii în Statele Unite, a revenit în Europa pentru un turneu literar. In cursul etapei pariziene s-a exprimat în franceză,  a avut mai multe întîlniri cu publicul, şi ne-a acordat un interviu la RFI, la microfonul lui Matei Vişniec. Norman Marea are mai multe cărţi publicate în Franţa, iar în 2006 a primit premiul Médicis pentru carte străină, fiind recompensat pentru volumul „Intoarcerea huliganbului” publicat la Editura Seuil.

 

Matei Vişniec: Aţi fost şi aţi rămas, cred, francofon şi francofil. Dar ce simte Norman Manea, exilat în America, ori de cît ori vine în Europa?

Norman Manea: Cînd vin în Europa, indiferent unde, mă simt dintr-o dată, din nou, "renovat", recuperat, re-însufleţit. Eu nu am vrut să trăiesc în America. Instalarea mea în America este o poveste complicată. Dar după ce am ajuns la Washington, cu o bursa Fulbright, la Universitatea catolică, după mai multe luni am telefonat la ambasada italiană și am cerut o audiență la atașatul cultural. Am dat de un superb conte italian, elegant și nobil în atitudine. I-am spus că am venit să îmi dea o bursă în Italia, eu nu mai pot sta aici, nu suport această țară. Eu nu sunt american. Eu sunt provincial, român din Bucovina, nu mă pot adapta aici.

Matei Vişniec: Si aţi dat, poate, peste un alt neadaptat?

Norman Manea: El m-a întrebat unde am fost în America. I-am spus că am fost prin câteva orașe, am văzut New York, Boston, Chicago. „Asta nu e America", a spus el. "America este cea mai bună școală de singurătate.” Eu absolvisem destule stagii de singurătate, nu aveam nevoie de un doctorat în domeniu.... Italianul mi-a povestit că trăia acolo de peste 20 de ani, ceea ce este neobișnuit, nici un diplomat nu e ținut într-un acelasi loc pentru așa o perioadă (Dar noi suntem latini, ştii cum se aranjează lucrurile astea... evident,  avea o relație bună cu ambasadorul care îl ținea la Washington). Interlocutorul meu avea o mică garsonieră în centrul Washingtonului. „Dacă eu mor mîine", mi-a mai spus, "nu știe nimeni pe lume şi eu sunt fericit ca e aşa. Nu mai pot suporta gălăgia, pupăturile italiene, îmbrățișările. Nu mai pot suporta nimic din toate astea.” 

A mai spus că am să văd că o să mă simt bine şi că nu are bursa care mi-o doresc. M-a întrebat dacă am vazut cum la cinema sau în locurile publice, eşti incolonat  ca la armată. Asta este America era concluzia, o să îmi placă până la urmă. Au trecut 30 de ani, sunt tot aici, America a fost primitoare cu mine, dar nu m-a facut american.

Matei Vişniec: Norman Manea, v-aţi aflat, de fapt, într-un turneu în Europa, cu cărți publicate în mai multe țări și în mai multe limbi. Care au fost etapele acestui turneu? Să-l refacem mental foarte repede.

Norman Manea:  Primul popas a fost la Berlin, unde un foarte bun regizor de filme documentare prezenta un film  despre mine, la Ambasada română. Nu am titlul exact, dar cred ca este "Ani de exil. Intîlniri cu Norman Manea." Ne mai intîlnisem pentru un film in urma cu vreo 15 ani, un turneu prin Bucovina, Basarabia,  Ucraina. Documentarul actual combina fragmente din filmul de atunci cu secvenţe noi, din prezent.

Dupa Berlin, a urmat o mai lunga călătorie prin Italia, unde îmi aparuse traducerea volumului "Curierul de Est - Dialoguri cu Edward Kanterian." Au fost sesiuni de dezbateri la Veneţia şi Padova, cu participarea lui Claudio Magris (vechea universitate din Padova a gazduit o serie de comunicari italiene foarte interesante), apoi la Torino şi Milano, unde a participat şi Kanterian. Am participat, printr-o evocare, şi la comemorarea a 5 ani de la dispariţia pretenului meu Antonio Tabucchi.

A urmat un intermezzo spaniol, la Formentor, Palma de Mallorca, loc mirific, unde avea loc ciclica intîlnire literara "Conversos", cu participare internaţională, de data asta cu tema "Vagabonzi, boemi şi magi". Eram invitatul de onoare, datorita Premiului FIL pentru latinitate de la Guadalajara din 2016, şi am deschis comunicarile vorbind despre "Tiganiada" lui Budai Deleanu, despre biografia şi scrierile lui Panait Istrati şi, mai ales, despre "huliganul" în literatura română, cum l-au vazut Eliade şi Sebastian şi cum apare la mine, în versiune socialistă... Dupa cele cîteva zile de încantare de la Mallorca am venit la Paris, pentru două seri literare, una la Casa de Las  Americas, cealaltă la Maison de la Poesie, unde în organizarea ICR Paris şi viziunea Cristinei Hermeziu s-a desfasurat o seară culturala dedicată mie şi poemului meu "Vorbind pietrei", cu participarea, printre alţii, a actualului candidat la Goncourt, Olivier Guez.   

Matei Vişniec.: În noul context politic de la Washington, ce șansă îi daţi Americii ca să mai rămână credibilă pe plan internaţional? Europeanul Norman Manea ce spune despre americanul Donald Trump?

Norman Manea: Am fost intrebat despre el în toate interviurile. Mac Donald, cum l-am poreclit eu, mi se pare încarnarea degradării capitaliste din acest moment. Finalizez acum o carte despre Peter Schlemihl şi exil. Ma refer şi la un studiu a lui Thomas Mann, care spune că este pentru prima dată când vechea problemă a vânzării sufletului, (în acest caz vânzarea umbrei), nu se mai face în schimbul eternităţii sau pentru a cîștiga iubirea sau pentru a redobîndi tinerețea. E prima dată când într-un text literar se pune problema să îți vinzi umbra, în acest caz, pentru bani. O pungă de bani care se reciclează tot timpul.

Victoria lui Trump în alegeri a fost un șoc pentru America lucidă. A fost un șoc absolut. El a câștigat cum a câșigat şi Hitler, prin alegeri libere, democratice. Nu s-a falsificat nimic. Este voința "Poporului"... 

Matei Vişniec:  Norman Manea, aţi scris un text care se cheamă „Dreptul la prostie”. Vi se pare unul din drepturile fundamentale ale omului?

Norman Manea:  Da, iar America exemplifică destul de bine şi acest drept, deși America este în fiecare moment o mie de Americi. O țară complicată, eterogenă, incoerentă. Incoerenţa pare partea cea mai frumoasă, un rezultat al libertății. Sunt zone în care miliții de oameni înarmați nu recunosc nimic din stat. Asta e nebunia americană, care, așa cum știm are și părți minunate, creativitate, energie, spirit critic și liber. 

Sper că actualul clown aşezat pe tron prezidenţial clachează până la urmă și ramane doar într-o operetă post mortem. Nu știu dacă va fi așa, are suporteri înflăcărați. Este o caricatură, un președinte care nu este deloc prezidenţial, narcisist, bădăran, mincinos, arogant etc etc, un afacerist duplicitar, mahalagiu, un negociator şmecher şi plin de sine. A făcut bani așa cum i-a făcut. 

Când a fost ales am zis să așteptăm pentru că  poate cu unul care habar nu are de politică și habar nu are de nimic, decât de tranzacții, fără preconcepte, fără ideologie, o să fie mai bine. Am văzut ce e. În afară de două doamne arătoase, nevastă-sa și fiica, nu văd să fi adus ceva important. Este o perioadă neagră, de criza în America. Toată lumea care gândește știe asta. 

Am o prietenă foarte bună americancă, care a fost atașat cultural la București. Ea s-a măritat cu un arhitect argentinian. Ea este din stânga absolută, el este din dreapta absolută. El este un susținător al lui Trump. Am vorbit cu ea, ca să înțeleg. A spus că nu poate să discute cu el. Explicația și raționamentul lui sunt că este nevoie de o schimbare, de orice schimbare. Și că s-ar putea ca această schimbare, așa imbecilă cum pare, să dea niște rezultate imprevizibile.

Nu ştiu cît timp mai avem înaintea unui dezastru Trump.