Umbra unei mari rivalităţi regionale peste noua criza libaneză

In spatele recentei demisii a lui Saad Hariri se află, spun comentatorii avizaţi, noul şef al Arabiei Saudite, prinţul moştenitor Mohammed Ben Salman, în vîrstă de 32 de ani. Ambiţia declarată a acestuia este de a-şi moderniza ţara, cea mai mare monarhie petrolieră din regiunea Golfului, numărînd 30 de milioane de locuitori, cu o suprafaţă de patru ori mare mare decît cea a Franţei.

Mohammed Ben Salman are toate şansele de reuşită, dacă ţinem cont de faptul că 70 la sută din populaţia ţării este formată din tineri avînd sub 30 de ani. El a reuşit să spargă un prim tabuu şi să obţină pentru femei dreptul de a conduce maşini.  Arestările spectaculoase ordonate de el în rîndurile elitei şi ale responsabililor politici în numele luptei îmotriva corupţiei pun însă în lumină mai degrabă o intensă luptă pentru putere în sînul familiei regale.

Eseistul francez Renaud Girard se întreabă, în Le Figaro, dacă nu cumva Mohammed Ben Salman nu se doreşte un fel de despot luminat, cum a fost Petru cel Mare în Rusia. Pe plan economic, cu ajutorul Statelor Unite, prinţul moştenitor încearcă să pregătească epoca post-petrol, să diversifice ramurile industriale şi să stimuleze turismul.

Iniţiative salutare, nimic de spus. Mai neliniştitoare sunt iniţativele sale în materie de politică externă. El a declanşat un război în Yemen împotriva unor triburi din nordul ţării care sunt sprijinite de Iran. Este genul de război care se anunţă interminabil, cum s-a întîmplat cu conflictul din Afganistan. Arabia saudită a mai intervenit şi în Siria unde a sprijinit forţele rebele cele mai integriste. Iar în prezent puterea de la Ryad acuză Libanul că i-ar fi declarat război datorită faptului că Heţbolahii libanezi, sprijiniţi de Iran, au creat pe teritoriul libanez un fel de stat în stat.

Ecuaţia saudită este deci cam aceasta: modernizare şi liberalizare în interior, război în exterior. O ecuaţie periculoasă pe care diplomaţia franceză încearcă să o modifice, dacă se va putea.