Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alegeri regionale în Corsica, naţionaliştii cîştigă detaşat primul tur de scrutin

000_ur1lf_0.jpg

Lista nationalistilor corsicani desemnata cîstigatoare de sondajele care au precedat scrutinul
Lista nationalistilor corsicani desemnata cîstigatoare de sondajele care au precedat scrutinul
Image source: 
Credit foto: PASCAL POCHARD-CASABIANCA / AFP

În Corsica a avut loc duminică 3 decembrie primul tur al alegerilor teritoriale pentru desemnarea unui nou executiv. Coaliţia naţionalistă a cîştigat detaşat, în ciuda absenteismului datorat în mare parte intemperiilor. Corsica se îndreaptă spre un statut de mai mare autonomie, care ar urma să fie confirmat la turul al doilea al scrutinului, pe 10 decembrie.

Sunt oare tentaţi în mod serios corsicanii să ceară independenţa? Spectrul unui scenariu catalan în Corsica este evocat de unii comentatori. La precedentele alegeri din 2015 o coaliţie a naţionaliştilor autonomişti şi a independentiştilor a obţinut scorul istoric de peste 35 la sută din voturi la al doilea tur de scrutin. Paisajul naţionalist este vast şi cu ramificaţii complexe în acest departament insular al Franţei, unde în ultimii ani au avut loc mutaţii economice şi demografice importante, scrie cotidianul Le Monde.

Intre 2008 şi 2013 numărul locuitorilor a crescut cu 17 la sută, ajungînd în prezent la 324 000. Nu rata natalităţii se află însă la baza acestei creşteri, ci  faptul că mulţi francezi de pe teritoriul metropolitan s-au instalat pe insula Corsica. De unde şi discursul tot mai vehement al multor naţionalişti care deplîng o aşa-zisă “colonizare” a Corsicii precum şi pericolul ca poporul corsican să dispară.

Un alt fenomen este pauperizarea insulei: venitul mediu este în scădere, dar în acelaşi timp Corsica se transformă într-o societate de “supra-consum” afirmă observatorii avizaţi. O fractură socială evidentă este vizibilă pe această insulă care nu demult era o societate agro-pastorală. Un corsican din cinci trăieşte sub pragul de sărăcie, dar creşte numărul celor foarte bogaţi care şi-au construit sau achiziţionat vile în Corsica.

Un alt indicator al contradicţiilor de pe insulă: marele număr de centre comerciale. Corsica, scrie Le Monde, a devenit campioana Franţei în meterie de metri pătraţi de spaţiu comercial pe mia de locuitori, un simbol al unui exces consumist.

Iată tot atîtea argumente pentru naţionalişti şi separatişti care se tem că însăşi identitatea Corsicii este în primejdie.