Omagiu popular adus lui Johnny Hallyday pe bulevardul Champs-Elysées

Impresionante, cu adevărat impresionante au fost aceste momente, întrucît francezii şi-au luat rămas bun de la Johnny cu lacrimi în ochi dar şi cu zîmbete, pe muzică, aruncînd flori în faţa cortegiului, aclamîndu-i prenumele ("Johnny! Johnny!") şi intonînd cele mai frumoase cîntece ale sale. Unii comentatori spun că de la înmormîntarea scriitorului Victor Hugo, în iunie 1885, cînd au ieşit două milioane de oameni pe străzile Parisului, nu s-a mai văzut o astfel de fervoare populară în capitala Franţei.  

Preşedintele Emmanuel Macron nu a greşit spunînd că Johnny a fost un "erou" popular. Un fel de comuniune naţională s-a cristalizat în jurul său, cu gesturi care rămîn unice şi memorabile. De exemplu sutele de motociclişti care l-au însoţit pe Johnny pe ultimul drum, sau sutele de persoane care s-au masat în jurul bisericii Madeleine cu ore şi ore înainte de ceremonia de la ora 13. Unii au aşteptat chiar toată noaptea în frig, doar ca să fie cît mai aproape de idolul lor în momentul cînd urma să fie purtat sicriul în biserică.

Am urmărit derularea tuturor acestor momente la televizor şi m-am întrebat din nou cum este posibil ca moartea unui rock-star, chiar extrem de celebru precum Johnny Hallyday, să genereze o atît de mare emoţie colectivă. Si am găsit un răspuns atît în frumuseţea cîntecelor lui Johnny Hallyday şi în carisma sa, cît şi în faptul că întreaga sa generaţie, care a profitat mai mult decît altele de libertăţile şi bunăstarea anilor 70 şi 80, şi-a luat de fapt rămas bun de la tinereţe odată cu plecarea în nefiinţă a idolului lor.

"Suntem aici o naţiune unită în faţa unuia dintre fiii săi prodigioşi" a spus şeful statului francez la ceremonia de la Biserica Madeleine. Uluitor rămîne şi faptul că un rock-star care şi-a luat un pseudonim american a devenit, la moartea sa, un simbol al naţiunii franceze doritoare să-şi exprime unitatea.