Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cristian Tudor Popescu: Halep a atins vârful ei psihic şi fizic

"Aş fi ajuns în sapă de lemn dacă aş fi făcut pronosticuri la acest meci imprevizibil", spune Cristian Tudor Popescu. "Simona a trecut prin momente care trebuiau sa doboare din punct de vedere psihic şi un bivol", crede jurnalistul.

4-6, 6-4, 15-13 este scorul cu care a invins-o Simona Halep in aceasta dimineata pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA. Dupa un meci extenuant de 3 ore si 45 de minute, care a tinut publicul in suspans continuu, Halep s-a calificat pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open.

Dupa un meci dificil in care a alergat 4 kilometri si jumatate, Simona a recunoscut calitatile adversarei pe care a si felicitat-o si a recunoscut ca este *aproape moartă*

 

 

Un meci inuman şi absolut imprevizibil, după cum îl descrie la RFI jurnalistul Cristian Tudor Popescu.



De ce a câştigat Simona Halep

După un anumit moment, acest meci a fost unul sinucigaş pentru ambele jucătoare. Aşa îl califică jurnalistul.

“Davis a condus meciul, iar Simona s-a apărat cu o defensivă eroică în faţa atacurilor în rafale ale americancei”, precizează Cristian Tudor Popescu. El crede că succesul Simonei a fost determinat de faptul că a văzut în adversara ei o egală, nu un număr 72 WTA.



Ce şanse are Halep împotriva lui Naomi Osaka

Simona Halep urmează să joace în optimi împotriva japonezei Naomi Osaka, locul 72 WTA. Aceasta s-a calificat pentru prima dată în cariera ei în optimile de finală ale unui grand slam, la Australian Open.

Cristian Tudor Popescu este sigur că următoarea victorie a Simonei depinde de recuperarea fizică, nu de adversară.



Meciul Simona Halep - Lauren Davis a avut 48 de ghemuri, la fel ca întâlnirea dintre americanca Chanda Rubin şi spaniola Arantxa Sanchez Vicario (6-4, 2-6, 16-14, în sferturi), care deţinea recordul la Melbourne, la simplu feminin, din 1996.

Ca durată, cu trei ore şi 45 de minute jucate, partida de sâmbătă este a patra din istoria Australian Open.

924