Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Roger Federer, în lacrimi, după ce a câştigat Australian Open

roger_federer_lacrimi_australian_open.jpg

Roger Federer plânge, în timp ce ţine în braţe trofeul de la Australian Open (Foto: AFP/Saeed Khan)
Roger Federer plânge, în timp ce ţine în braţe trofeul de la Australian Open (Foto: AFP/Saeed Khan)

Roger Federer a câştigat duminică turneul de tenis Australian Open, obţinând astfel al 20-lea trofeu de Grand Slam din carieră.

Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer (2 ATP) l-a învins în finala Australian Open pe croatul Marin Cilic (6 ATP), care a cedat în cinci seturi: 6-2, 6-7 (5/7), 6-3, 3-6, 6-1.

"Veteranul" de 36 de ani este cel mai în formă jucător al momentului, după ce anul trecut a câştigat alte două turnee de Grand Slam.

Meciul de la Melbourne a durat trei ore şi două minute şi s-a desfăşurat cu acoperişul tras, spre deosebire de finala feminină dintre Simona Halep şi Caroline Wozniacki.

Roger Federer era deţinătorul trofeului de la Australian Open înaintea meciului de duminică, după ce la ediţia din 2017 l-a învins în finală pe spaniolul Rafael Nadal.

1006