Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep a adus trofeul Roland Garros pe Arena Națională."Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generații de campioni"

halep.jpg

Simona Halep cu Cupa Suzanne Lenglen, trofeul suprem feminin la Roland Garros
Simona Halep cu Cupa Suzanne Lenglen, trofeul suprem feminin la Roland Garros
Image source: 
RFI/Pierre René-Worms

Simona Halep s-a întors acasă, după ce a câștigat, la Paris, primul său titlu de grand slam. Tenismena a fost aclamată de peste 15.000 de fani veniți special pentru a se întâlni cu ea, pe Arena Națională.

"Vă mulțumesc foarte mult că ați venit aici. Sunt foarte emoționată, nu m-am așteptat la așa ceva. Sunt foarte mândră că sunt româncă”, a declarat Simona Halep. "Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generații de campioni", a mai spus liderul WTA.

Simona Halep a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1. Halep a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărului 10 mondial. A fost cea de-a 31-a finală din cariera Simonei Halep, ea având până acum având 17 titluri cucerite.

Simona Halep, care câştiga turneul parizian rezervat junioarelor în urmă cu zece ani, a primit pentru succesul său de la Roland Garros 2.000 de puncte WTA şi 2,2 milioane euro, iar Sloane Stephens s-a ales cu 1.300 de puncte şi 1,12 milioane euro. Titlul Simonei Halep la Roland Garros vine la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici.

 

 

475