Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jocul în șapte - un pas pe calea redresării rugby-ului românesc?

dsc_7061.jpg

Echipa României de rugby în șapte
Echipa României de rugby în șapte pleacă la un turneu în Lituania
Image source: 
Petru CLEJ

Echipa de rugby în șapte a României pleacă la un nou turneu contând pentru campionatul european. Campania echipei în șapte - România 7's - urmează la ceva mai mult de o lună după descalificarea echipei de rugby în XV de de la Cupa Mondială din 2019.

Ratarea calificării la Cupa Mondială - pentru prima oară de la înființarea competiției în 1987 - a fost o lovitură grea pentru rugby-ul românesc, dar rugby-ul în 7 este disciplină olimpică și oferă o cale de refacere a prestigiului șifonat al jocului cu balonul oval din România.

Echipa România 7's are un nou antrenor, în persoana sud-africanului Danie de Villiers, care a mai antrenat două echipe din Super Liga CEC Bank, Timișoara Saracens și CSM București și care acum are o strategie pe termen lung.

"Realist vorbind despre calificarea la Jocurile Olimpice din 2020, este prea curând. Trebuie să ne uităm și la prioritățile echipei naționale de rugby în XV care trebuie să se lupte în baraj pentru rămânerea în campionatul european. De aceea nu vom avea întotdeauna anumiți jucători disponibili", a declarat la RFI antrenorul Danie de Villiers.

"Așa că obiectivul nostru este mai degrabă pe termen lung. Generațiile născute în 2000, 1999, 1998 sunt extrem de promițătoare, iar noi vrem să avem două echipe permanente atât de băieți, cât și de fete la București, sponsorizate de Comitetul Olimpic Român", mai spune Danie de Villiers. 

"Pentru aceasta avem nevoie să recrutăm mai mulți antrenori, să implicăm antrenori pentru forță și refacere, deci nu e un scop care poate fi atins peste noapte, dar avem planuri pentru aceasta iar obiectivul nostru sunt Jocurile Olimpice din 2024 și de aceea trebuie să începem pregătirile de pe acum", încheie antrenorul echpei naționale.

Unul dintre jucătorii Stejarilor - echipa națională în XV - mijlocașul la grămadă Florin Surugiu este încă afectat de eșecul necalificării, dar a răspuns chemării de a juca pentru România 7's.

"Da, sunt Jocurile Olimpice, sper ca federația să investească mult mai mult în această ramură sportivă. Sunt copii foarte talentați, doar trebuie duși la turnee internaționale, nu să joace numai în țară, doar așa prind experiență și curaj și pot să se exprime pe teren", spune la RFI Florin Surugiu.

Etapa a doua a campionatului european

Lista jucătorilor care vor face parte din lotul ce se va deplasa în Lituania a fost anunțată de Federația Română de Rugby: Vlăduț Zaharia (Timișoara Saracens), Ionuț Botezatu, Alexandru Țiglă (Baia Mare), Denis Perju, Kuselo Moyake, Ionel Melinte, Florin Surugiu (Steaua), Daniel Carpo, Sioeli Lama, Marian Ispir, Mario Arvinte, Cătălin Prunaru (CSM), Valentin Ivan, Shaun Prins (Dinamo), Daniel Boicu (CNOPT), Stephen Hihetah (Hull Rugby, Anglia), Julien Onuțu (Villeurbanne, Franța). 

Danie de Villiers Danie de Villiers a mai antrenat echipe din România, Timișoara Saracens și CSM București

Etapa a doua a Campionatului European, Men 7’s Trophy - nivelul doi european - va avea loc in Lituania, la Siauliai, în zilele de 30 iunie și 1 iulie.

Echipele participante sunt împărțite în trei grupe:

Grupa A: România, Ucraina, Luxemburg, Letonia
Grupa B: Lituania, Danemarca, Croația, Ungaria
Grupa C: Belgia, Israel, Bulgaria, Cipru

În Grupa A, în prima zi pe 30 iunie, România va juca cu Letonia (09:00 ora României), Luxemburg (ora 11:45) și Ucraina (ora 14:30).

România 7’s a câștigat prima etapă a Men 7’s Trophy din Croația, după ce a învins în finala competiției Lituania, cu 31-26.

 
Ascultați reportajul realizat pe Stadionul Arcul de Triumf de editorul rubricii Știri din rugby, Petru CLEJ