Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Thomas Lièvremont, critici dure la adresa conducerii Federației Române de Rugby

rps9008-001.jpg

Thomas Lièvremont  pe teren, inconjurat de echipa de rugby
Thomas Lièvremont
Image source: 
Petru Clej | RFI

Antrenorul francez Thomas Lièvremont, demis unilateral de către Federația Română de Rugby din funcția de antrenor al echipei reprezentative, contestă decizia forului român. El afirmă că decizia sa este nefundamentată și că nu s-a bazat pe o procedură juridică.

Într-un comunicat dat publicității vineri, prin intermediul unui avocat francez, Lièvremont declară că nu dorește să dea curs justiției, pentru a nu dăuna rugbyului românesc și fiind interesat doar de aspectele sportive și umane.

Thomas Lièvremont spune că, înainte de a prelua postul de antrenor al Stejarilor, Comitetul Executiv al Federației Române de Rugby și World Rugby i-au validat staff-ul și metodele de lucru.

Cu toate acestea, din prima lună de exercitare a atribuțiilor mele și de o manieră arbitrară, președintele FRR , domnul Alin Petrache și directorul sportiv al Federației au decis să-mi modifice prerogativele , atât în ce privește gestionarea proiectului cât și compoziția staff-ului echipei române de rugby, și asta fără vreo consultare”, afirmă antrenorul francez.

El spune că, în aceste condiții, a cerut verbal Comitetului Executiv al FRR întreruperea colaborării pe cale amiabilă ”nemaiavând încredere nici în modul lor de conducere, nici în viziunea lor privind evoluția rugby-ului românesc, nici în managementul lor al resurselor umane , așa cum i-am explicat în prealabil și reprezentantului World Rugby”.

"Alin Petrache - demisia!"

Cu toate acestea, Lièvremont afirmă că a fost notificat prin mail, la 5 decembrie, asupra ruperii contractului de muncă.

screenshot_2018-11-24_13.23.20.png

Alin Petrache la meciul România - Statele Unite din 17 noiembrie
Alin Petrache a refuzat să demisioneze
Image source: 
Telekom TV

Thomas Lièvremont (44 de ani) a fost numit, la 12 septembrie, de către FRR, în funcția de antrenor principal al selecționatei Stejarilor, având ca obiectiv reconstrucția echipei și calificarea la Cupa Mondială din 2023.

Sub conducerea sa, România a câștigat meciul de baraj cu Portugalia pentru menținerea în Rugby Europe Championship (36-6) și a pierdut două meciuri-test, 5-31 cu Statele Unite și 20-27 cu Uruguay, toate partidele fiind jucate acasă.

Între timp, a fost lansată o petiție publică prin care se cere demisia președintelui FRR, Alin Petrache, și a întregi conduceri a federației.

"De la Alin Petrache, fost căpitan al Stejarilor, așteptăm să arate că are onoare și să își dea demisia, împreună cu tot Colegiul Director si Biroul Federal. Îi mulțumim pentru realizările din trecut, ca jucător sau conducător, dar în acest moment el conduce rugbyul românesc în prăpastie.", se spune în textul petiției semnat până vineri seara de peste 100 de persoane.

"Am citit cu mâhnire răutățile sub forma cărora anumite persoane îmi transmit “gândurile” lor. Și am cântărit îndelung dacă și cui să răspund, pentru că deciziile pripite nu mă caracterizează. Am constatat cu tristețe că și în rugby "vitejii" tot după bătălie se arată. Am parcurs tot ceea ce s-a scris sau cel puțin m-am străduit să fac asta, în speranța că voi găsi în rândurile respective dacă nu soluții pertinente, măcar întrebările potrivite. Din păcate, am descoperit doar comentarii lipsite de realism, de bun simț, departe de valorile care caracterizează rugbyul. Așa zise strategii salvatoare, care însă sunt doar concepte neancorate în realitate, pentru că autorii lor nu au avut răbdarea de a le gândi până la capăt, punându-le în contextul actual, luând în seamă nu doar ceea ce ne-am dori să facem, ci mai ales ceea ce este posibil. Sunt părinte a 5 copii, cap de familie, profesor de educație fizică, creștin-ordox, plătitor de taxe și impozite statului român, sunt om și nu voi accepta vreodata să fiu jignit de cei care reușesc să facă o critică superficială și să o transmită grosolan, găsindu-și uneori justificări în victoriile trecute sau nici măcar în ele.", scria pe 11 decembrie Alin Petrache pe pagina sa de Facebook.

827