Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Timișoara Saracens învinge Steaua, CSM singur în frunte

shennan.jpg

Stephen Shennan pe aripă
Aripa timișoreană Stephen Shennan încearcă să treacă de fundașul stelist Ionel Melinte
Image source: 
Timișoara Saracens Facebook

Timișoara Saracens a învins pe Steaua cu 27 - 17 în Super Liga CEC Bank, ceea ce a permis liderului CSM București să se detașeze în fruntea clasamentului. Baia Mare și Dinamo au obțint victorii în deplasare în celelalte meciuri ale rundei a 10-a.

Pe stadionul Dan Păltinișanu, timișorenii s-au impus destul de net, dominând Steaua la toate capitolele, înt-un meci plin de greșeli, unele chiar elementare de mânuire a balonului precum și de placaje ratate.

Centrul timișoarean Tevita Manumua a reușit un hat-trick de eseuri, scorul la încercări fiind de 4 - 2 în favoarea gazdelor.

În toate celelalte trei partide ale rundei a zecea oaspeții s-au impus. CSM a învins cu 39 - 8 pe Tomitanii Constanța, Știința Baia Mare a învins cu 36 - 6 pe Gloria Buzău, iar Dinamo a trecut cu 24 - 13 de Universitatea Cluj. 

Clsamentul după 10 runde arată astfel:

1. CSM 44 de puncte

2. Timişoara Saracens 39

3. Steaua 39

4. Baia Mare 36

5. Buzău 15

6. Dinamo 11

7. Cluj 7

8. Constanța 5

Runda a 11-a se desfășoară după următorul program:

20 aprilie: ora 10 Cluj - Buzău, ora 11 Steaua - Baia Mare, ora 13 Dinamo - Constanța

Derby-ul CSM - Timișoara Saracens pe va juca pe 1 mai, timișorenii disputând pe 20 aprilie returul meciului de baraj pentru calificarea în Challenge Cup cu Enisei STM la Krasnoyarsk.

În meciul tur Timișoara Saracens a câștigat cu 20 - 18.