Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep, “onorată” să primească titlul de campioană mondială. Românca i-a mulțumit din nou lui Darrren Cahill

simona.jpg

Simona Halep a primit premiul pentru cea mai bună tenismenă din 2018. Românca i-a mulțumit din nou lui Darrren Cahill.
Simona Halep a primit premiul pentru cea mai bună tenismenă din 2018. Românca i-a mulțumit din nou lui Darrren Cahill.
Image source: 
Instagram/Simona Halep

Simona Halep a primit premiul pentru cea mai bună tenismenă din 2018. Titlul i-a fost înmânat aseară, la Cina Campionilor, organizată la Paris de Federaţia Internaţională de Tenis.

Pentru Simona Halep trofeul din partea ITF a reprezentat o premieră.

"Este o foarte mare onoare pentru mine să mă aflu aici", a spus tenismena. "Cele mai bune amintiri ale mele sunt legate de anul trecut, am ridicat trofeul meu favorit (n. red. - la Roland Garros). A fost foarte important să câştig acel titlu de Grand Slam de anul trecut pentru că pierdusem trei finale înainte, iar acum sunt mai relaxată, atât pe teren, cât şi în afara lui", a declarat Halep, la ceremonia care a avut loc la Paris.

La evenimentul care a avut loc în capitala Franţei, Halep a purtat o rochie neagră şi le-a transmis, ulterior, un mesaj fanilor săi de pe reţelele de socializare: "Sunt foarte onorată să primesc acest trofeu, înseamnă foarte mult pentru mine şi este o noapte pe care nu o voi uita. Darren Cahill nu a fost în seara aceasta alături de mine, dar este parte din succesul obţinut, aşa că îi mulţumesc din nou".

Simona Halep, locul I WTA, şi sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Djokovici primeşte pentru a şase oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deşi jucătoarea română a fost numărul 1 mondial şi la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internaţional, a fost spaniola Garbine Muguruza.

ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de grand slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei.

Laureaţii îşi primesc distincţiile la Cina Campionilor Mondiali, eveniment organziat de obicei la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni astăzi pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, de la ora 15.00, în sferturile de finală de la Roland Garros. Meciul este primul de pe arena centrală Philippe Chatrier.