
Sport
Crăciunescu: Arestarea lui Platini, o mare surpriză. Dacă sunt probe, situația e foarte gravă
ion_craciunescu_arestare_michel_platini.jpg

Arbitrul finalei Ligii Campionilor din 1995, Ion Crăciunescu, spune că dacă anchetatorii au dovezi împotriva lui Michel Platini, situația este foarte gravă: ”Pentru mine este o mare surpriză. Eu am fost în birou la dânsul la Paris, când eram arbitru, mie mi-a făcut o impresie foarte bună ori de câte ori m-am întâlnit cu domnia sa. Mă surprinde, sincer, mă surprinde și-mi pare rău (...). Justiția judecă pe probe, nu judecă pe vorbe. Dacă s-a ajuns la o astfel de decizie pe probe, atunci situația e foarte gravă”.
Fostul mare arbitru internațional crede că gazda CM din 2022 ar trebui schimbată, dacă se dovedește că au fost comise ilegalități în procesul de atribuire a întrecerii Qatarului: ”Nu știu de ce, văd că noi în ultimul timp am început să bâzâim așa pe lângă țările acestea care au foarte mulți bani. Mă refer și la faptul că se atribuie lor, deși clima o știm cum este, știm ce probleme sunt (...). Dacă s-a dovedit că a fost ceva în sensul acesta și nu avem argumente să contrazicem justiția, sigur că ar trebui schimbat, dacă se mai poate, organizatorul competiției, ar trebui retras Qatarul”.