Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep, jucătoarea lunii iulie în circuitul WTA

simona_halep.jpg

Image source: 
Instagram/Simona Halep

Simona Halep, locul 4 mondial, a fost aleasă jucătoarea lunii iulie, în ancheta efectuată de Asociația Feminină de Tenis (WTA). Românca a câştigat, la 13 iulie, turneul de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală, cu 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams.

Halep este la primul titlu de jucătoarea lunii, în acest an.

Pe locurile următoare în ancheta WTA s-au situat Serena Williams, letona Anastasija Sevastova, câştigătoarea turneului de la Jurmala şi sportiva elveţiană Jil Teichmann, care a triumfat în finala turneului de la Palermo.

Între timp, Simona se pregătește pentru Rogers Cup. 

Sportiva din Constanța va juca direct în turul secund cu americanca Jennifer Brady ( nr. 76 WTA),  miercuri, 7 august, începând cu orele 17:00.

Simona Halep este dublă deținătoare a trofeului de la Rogers Cup. Românca a câștigat pentru prima dată open-ul canadian în anul 2016, când a învins-o pe Madison Keys (nr. 17 WTA), cu scorul de 7-6 (2), 6-3. A doua reușită a venit doi ani mai târziu când a reușit victoria în fața lui Sloane Stephens (nr. 8 WTA), cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4.

La Rogers Cup 2019 joacă cele mai puternice tenismene din circuitul mondial feminin. Trei dintre ele au șanse să ocupe, de săptămâna viitoare, primul loc în clasamentul întocmit de Asociația de Tenis Feminin. E vorba despre Ashleigh Barty, Naomi Osaka și Karolina Pliskova. se vor duela la Toronto si pentru prima pozitie in ierarhia WTA. Simona nu va urca nicio poziție, indiferent de rezultatele înregistrate la Openul Canadei. Halep are de apărat 900 de puncte WTA la acest turneu.

Competiția din Canada are premii totale de 2,8 milioane de dolari.