Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: "Sunt HIV pozitiv" - fost căpitan al Țării Galilor, Gareth Thomas

gareth_thomas.jpg

Gareth Thomas
Gareth Thomas a fost șantajat cu dezvăluirea secretului său
Image source: 
Rowan Griffiths/Sunday Mirror

Fostul căpitan al echipei de rugby a Țării Galilor, Gareth Thomas, a dezvăluit că este HIV-pozitiv. Într-un interviu cu duminicalul Sunday Mirror. Thomas a spus că el a fost amenințat de șantajiști cu divulgarea secretului său. 

"Când cineva cunoaște un secret atât de mare, poate să-ți decidă fericirea sau tristețea în fiecare dimineață și să le folosească ca armă împotriva ta și a familiei tale" a spus Thomas în interviul său.

"M-a dus în cel mai întunecat loc vreodată. Am simțit că pierd controlul asupra propriei mele vieți" mai spune el.

Thomas afirmă că cel mai greu i-a fost să le dezvăluie secretul pe care-l ascundea de mai mulți ani părinților săi, dar aceștia i-au acordat tot sprijinul. 

"Le-am explicat totul și le-am spus că nu mor, de ce nu mor și că - datorită medicamentelor pe care le iau - virusul nu este transmis altcuiva."

"Ei au spus: Ești fiul nostru și dacă ne spui că viața ta nu este în pericol asta este destul pentru noi, te vom sprijini", a mai spus Thomas.

În vârstă de 45 de ani, Thomas este homosexual declarat, dezvăluindu-și public orientarea sexuală în decembrie 2009, iar la ora actuală este căsătorit cu partenerul său Stephen. 

El a făst căsătorit inițial cu iubita sa din adolescență, Gemma, de care a divorțat în 2007, după ce i-a dezvăluit că este homosexual. 

În noiembrie 2018 el a fost victima unui atac homofob în capitala galeză Cardiff, din partea unui tânăr de 16 ani, fapt care potrivit propriei declarații l-a adus în pragul sinuciderii. 

Carieră ilustră

Thomas a avut o carieră ilustră în rugby, jucând de 100 de ori pentru Țara Galilor, marcând 40 de eseuri și câștigând Marele Șlem în 2005, în acel an fiind și căpitanul Leilor Britanici și Irlandezi în turneul din Noua Zeelandă. 

thomas.jpg

Gareth Thomas
Gareth Thomas a jucat de 100 de ori sub tricoul Țării Galilor
Image source: 
Getty Images

El a jucat pe post de aripă sau fundaș și a câștigat cu Stade Toulousain Cupa Campionilor Europeni în 2005, iar în 2009 a trecut la rugby league - varianta în 13 a jocului cu balonul oval, fiind selecționat de patru ori în echipa Țării Galilor.

Thomas s-a retras din activitatea sportivă în 2011 și a lucrat în calitate de comentator de rugby pe canalul britanic ITV la cupele mondiale din 2011 și 2015. 

În prima sa apariție publică după publicarea interviului din Sunday Mirror, Thomas a fost ovaționat duminică dimineața de sute de persoane când a participat la un triatlon în Țara Galilor.

El va apărea și într-un documentar BBC intitulat "HIV și eu", care va fi difuzat miercuri 18 septembrie. 

Ascultați relatarea corespondentului RFI la Londra, Petru CLEJ