Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby Cupa Mondială: Anglia - Africa de Sud, repetarea finalei 2007

anglia_africade_sud.jpg

Anglia - Africa de Sud
Anglia și Africa de Sud se vor întâlni din nou în finala Cupei Mondiale după 12 ani
Image source: 
https://www.thestatszone.com/

Anglia și Africa de Sud se vor întâlni sâmbătă în finala Cupei Mondiale 2019 (RWC 2019) la rugby pe stadionul din Yokohama, Japonia. Meciul este o repetare a finalei RWC 2007.

Finala reprezintă o ciocnire a echipelor cu cele mai bune pachete de înaintași ale turneului final și cum un joc de rugby se câștigă în primul rând pe înaintare această luptă pentru titlu apare ca logică. 

Anglia este considerată favorită, mai ales după victoria din semifinală, 19 - 7, în fața campioanei mondiale a ultimelor două ediții, Noua Zeelandă. 

Echipa antrenată de australianul Eddie Jones are nu doar un pachet de înaintași extrem de puternic, dar și format din excelenți mânuitori ai balonului, inclusiv întreaga linie întâi, Mako Vunipola, Jamie George și Kyle Synckler și apărători redutabili, în frunte cu cei doi flankeri, Sam Underhill și Tom Curry, în timp ce linia a II-a Maro Itoje este cel mai bun jucător la recuperarea baloanelor de la adversar.

Liniile dinapoi sunt dirijate de cuplul de distribuitori George Ford - Owen Farrell (căpitanul echipei) din posturile de mijlocaș la deschidere și centru interior și au dat dovadă de o inventivitate mult sporită față de trecut. 

Cei 15 jucători care vor începe meciul au o medie de vârstă de 27 de ani - cea mai tânără echipă care începe o finală a Cupei Mondiale, iar cei opt de pe banca de rezerve sunt considerați "finishers" de către Jones - cei care termină meciul, având aceeași importanță în cadrul unei strategii complete ca și "starters" - cei care încep jocul. 

De altfel Jones, în funcție de la sfârșitul lui 2015, a pregătit cu meticulozitate în ultimii patru ani acest turneu și s-a remarcat printr-o flexibilitate și adaptablitate tactică care a prins adeseori pe picior greșit adversarii. 

Erasmus reformatorul pragmatic

Africa de Sud, antrenată de Rassie Erasmus, cel care și-a anunțat retragerea din funcție după acest meci, are aparent un joc mult mai limitat din punct de vedere tactic, bazat pe un pachet de înaintași care excelează la fazele fixe - grămadă și margine - ca și la maul-uri și pe o pereche de mijlocași, Faf de Klerk la grămadă și Handre Pollard la deschidere, care supun echipa adversă unui bombardament aerian de șuturi de urmărire. 

Loturile Angliei și Africii de Sud pentru finală

Dar nu trebuie subestimată nici capacitatea de atac cu balonul în mână a liniilor dinapoi, unde aripile Cheslin Kolbe și Makazole Mapimpi sunt un pericol permanent prin viteză și schimbări de direcție. 

Erasmus, care a preluat conducerea tehnică a Springboks la începutul lui 2018, a reușit să redreseze o situație care părea catastrofală în acel moment. 

El a anulat restricțiile de selecționare a jucătorilor care evoluează în afara Africii de Sud și a renunțat la cota rasială impusă de autorități, ceea ce nu-l împiedică să aibă șase jucători de culoare în XV-le de start al finalei, printre ei Siya Kolisi, primul jucător negru căpitan al Springboks. 

Anglia și Africa de Sud s-au mai întâlnit de patru ori la Cupa Mondială, Springboks câștigând de trei ori, dintre care în finala din 2007 cu 15 - 6, singurul care a jucat atunci în acel meci pe foaia meciului de sâmbătă fiind centrul Francois Steyn.  

Springboks au câștigat și finala din 1995, 15 - 12 cu Noua Zeelandă, în timp ca Anglia a câștigat Cupa Mondială în 2003, 20 - 17 cu Australia și a pierdut-o pe cea din 1991, 6 - 12 tot cu Australia. 

Africa de Sud încearcă să devină prima echipă care pierde un meci în grupele preliminare, 13 - 23 cu Noua Zeelandă și apoi câștigă Cupa Mondială. 

Pronostic sud-african

Internaționalul român de origine sud-africană, Moyake Kuselo, recunoaște că englezii sunt favoriți, dar totuși pronostichează o victorie a Springboks cu 15 - 12. 

Moyake Kuselo
Moyake Kuselo, internațional român de origine su-africană, pronostichează o victorie a Springboks
Image source: 
Dragoș Pășcăneanu

"Va fi un munte mare de urcat. I-am busculat pe japonezi grămezi și maul-uri, dar Anglia nu va fi împinsă atunci când vine vorba de aceste faze. Au înaintași masivi ca noi. Cu planul nostru de joc, trebuie doar să fim foarte preciși la momentele fixe și să oprim nu șutăn aiurea atunci când ajungem într-o poziție bună de atac, altfel Anglia ne va pedepsi usturător.", a declarat la RFI Moyake Kuselo.

"S-a arătat în această Cupă Mondială, nicio echipă nu a făcut două jocuri bune la rând, am văzut cu Irlanda după ce a câștigat Scoția în meciul de deschidere după care nu și-a revenit. Noua Zeelandă după ce a câștigat Irlanda în sferturile de finală a pierdut rău împotriva Angliei în semifinale. Anglia a avut jocul lor mare când i-au demolat pe All Blacks. Pe de altă parte, Africa de Sud nu a avut cu adevărat un joc bun în această Cupă Mondială, este acesta prilejul pentru Africa de Sud de a face un joc minunat? Răspunsul meu este da!", adaugă Stejarul de origine sud-africană.

Finala Cupei Mondiale dintre Anglia și Africa de Sud se joacă sâmbătă 2 noiembrie cu începere de la 11:00 ora României. 

Vineri ds-a jucat pe stadionul din Yokohama finala pentru locurile 3 - 4 dintre Noua Zeelandă și Țara Galilor, în care All Blacks au câștigat cu 40 - 17 (6 - 2 la eseuri). 

A fost meciul de adio al celor doi antrenori, Steve Hansen și Warren Gatland, precum și ultimul meci înaintea retragerii din activitatea internațională a căpitanului All Blacks, Kieran Read. 

Ascultați relatarea editorului rubricii Actualitatea în rugby, Petru CLEJ
Pe aceeasi tema: