Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


România, necalificată la fotbal și nici la infrastructură pentru Euro 2020

Pentru 24 de ore, întreaga atenție a Europei fotbalistice a fost acaparată de București. Nu neapărat datorită unei performanțe sportive deosebite, ci grație unui artificiu de imagine al FRF: organizarea tragerii la sorți a Campionatului European 2020, turneul final la care nu suntem deocamdată calificați. Evenimentul principal a avut loc sâmbătă seara la Romexpo.

Presa internațională a sesizat anomalia: una dintre gazdele întrecerii nu participă, cel puțin deocamdată la acest eveniment din vară, dar organizează împerecherea echipelor. Dar mai grav, are probleme mari de infrastructură.

AFP a arătat într-un articol care sunt problemele cu care se confruntă România cu prilejul tragerii la sorţi a grupelor Campionatului European din 2020: stadioanele promise nu sunt gata, nici calea ferată de la aeroportul Otopeni la Bucureşti nu este, iar echipa nu şi-a asigurat participarea la turneul final.

Organizând sâmbătă tragerea la sorţi a Euro-2020 şi fiind una dintre cele 12 ţări-gazdă, totul ar trebui să încurajeze România să se bucure. Dar cu şapte luni înaintea loviturii de începere a turneului final, ţara se teme că nu e nici pregătită, nici calificată, arată AFP, în materialul citat de lematin.ch, informează News.ro.

Atmosfera este cu atât mai puţin veselă pe şantierele stadioanelor din Capitală. Multiplele întârzieri au luat o turnură politică atunci când noul premier de centru-dreapta Ludovic Orban a făcut inventarul stadiului lucrărilor, în noiembrie, la câteva zile după preluarea funcţiei. "Lucrările nu au avansat niciun pic în patru ani", a deplâns el situaţia, dând vina pe guvernele anterioare, de stânga. Pentru a celebra 60 de ani de campionat european, UEFA a ales o organizare complexă şi inedită, cu meciuri jucate în 12 oraşe din 12 ţări.

În faţa acestor critici, coordonatorul naţional al evenimentului, Florin Șari, dă asigurări că nimeni nu trebuie să-şi facă griji: "Am parcurs un lung drum şi suntem pe ultima linie dreaptă. Infrastructura promisă nu a fost cerută de UEFA, ea a fost doar pentru a susţine candidatura noastră", a spus el pentru AFP. Echipele vor avea la dispoziţie, potrivit lui, trei alte stadioane pentru antrenamente, în localităţi adiacente ale Bucureştiului.

România a promis modernizarea a patru stadioane din Bucureşti, pentru antrenamentele echipelor calificate. Însă pentru şeful guvernului român, doar două vor fi funcţionale înaintea primului meci, din 14 iunie 2020. Fundaţiile unui al treilea abia au fost puse. Din cauza unui litigiu, lucrările nici nu au început la al patrulea. Cele patru meciuri din Grupa C vor avea loc pe Arena Naţională din Bucureşti, un stadion de aproape 55.000 de locuri, omologat pentru competiţii europene.

Dacă se va califica la EURO 2020, România va evolua în grupa C, alături de selecţionatele Olandei, Ucrainei şi Austria, conform tragerii la sorţi de la Bucureşti. Turneul final va avea loc în perioada 12 iunie – 12 iulie 2020, iar capitala noastră va găzdui pe Arena Naţională patru jocuri: trei în grupa C (la datele de 14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală, la data de 29 iunie 2020. Tricolorii vor disputa cel puţin două meciuri pe Arena Naţională, dacă vor reuși calificarea la Campionatul European din 2020.

Primul meci al României la EURO 2020 ar fi cu Austria (București), al doilea cu Ucraina (București) și al treilea cu Olanda (Amsterdam).

Cei de la De Telegraaf notează că Olanda a avut parte de o tragere bună pentru Euro 2020, având în vedere faptul că a evitat toate numele grele din urne: ”Era clar că vom juca împotriva Ucrainei în Grupa C. Apoi, următorul adversar va fi Austria, urmat de una dintre România,Georgia, Belarus, Macedonia sau Kosovo. E clar că putea fi mult mai rău”.

O altă publicație batavă, De Volkskrant, scrie că naționala lui Ronald Koeman înfruntă Ucraina, Austria și 0 ”mare necunoscută” în grupele Euro 2020: ”La turneul final ne așteaptă o grupă cdin care nu știm al treilea adversar. Acesta poate fi România sau o națională dintr-o categorie mult inferioară, precum Georgia, Belarus, Macedonia sau Kosovo”

Austriecii notează că au avut parte de o grupă cu o mare favorită, Olanda. ”Am picat cu Olanda, favorita grupei, și cu Ucraina. O a patra adversară se va decide după play-off-ul din martie”, scriu cei de la Heute.at, în timp ce Ostereich24.at critică noul format al turneului: ”Haos-EURO 2020! Vom juca într-o grupă cu Olanda și Ucraina. Încă nu ne știm al patrulea adversar”.

Răzvan Burleanu a acordat un amplu interviu pentru Le Monde, în care vorbeşte despre organizarea EURO 2020 la Bucureşti, dar şi despre situaţia fotbalului românesc. Suntem conştienţi că fără o astfel de formulă România nu ar fi găzduit prea curând o mare competiţie fotbalistică. Suntem şi recunoscători UEFA pentru această alegere, pentru că EURO la Bucureşti înseamnă peste 1.000 de voluntari, cel mai număr de copii care joacă fotbal după ’89, oportunitatea realizării unui ghid de bune practici pentru organizarea competiţiilor majore finanţat din fonduri europene, precum şi o dezvoltare a infrastructurii fotbalistice pe care altfel nu o puteam accesa: 3 stadioane noi, 400 de baze sportive pentru juniori şi terenuri speciale pentru fotbal pentru nevăzători, a declarat președintele FRF pentru publicația franceză.

Oamenii au fost foarte impresionați de organizare, prezentare, am evitat să le spun că aici făcea Revelioanele Ceaușescu. E o propagandă bună pentru România, oaspeții noștri au fost chiar impresionați, a declarat Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF, jurnaliștilor. 

Până la urmă a ieșit excelent ca organizare la Romexpo, mai rămâne să câștigâm barajele din martie pentru a ajunge, într-adevăr, la Euro 2020.