Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep și-a mai luat un antrenor

halep_artimon.jpg

Image source: 
Instagram / Simona Halep

Iată cele mai interesante știri ale dimineții de 9 decembrie:

yes Simona Halep a anunțat, pe pagina sa de Facebook, cooptarea în echipa sa a antrenorului Artemon Apostu-Efremov. Halep a publicat o fotografie în care apărea și noul antrenor secund. Fotografia postată de jucătoarea de tenis din Constanța este însoțită de mesajul: ”Bine ai venit în casa de nebuni, Arti. Suntem fericiți să te avem în echipă”. Artemon Apostu-Efremov a devenit în 2017 antrenorul Irinei Begu, dar în 2018 sportiva a renunțat la colaborarea cu el.

yes Cristina Neagu ar putea rata partida de mâine cu Suedia, din grupele principale ale Campionatului Mondial de Handbal din Japonia. Staff-ul tehnic a anunțat că jucătoarea este foarte obosită, la care se adăugă informațiile din startul turneului că nu este recuperată sută la sută după grava accidentare de anul trecut. România va juca mâine de la ora 13.30 contra Suediei și apoi miercuri, de la ora 10 contra Japoniei, singura variantă pentru a intra în primele 8 echipe ale lumii fiind victoria îm ambele partide.

yes Astra Giurgiu a învins aseară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I. Ca urmare a rezultatelor din această etapă, Astra a urcat pe primul loc în clasament, având 40 de puncte, în timp ce CFR Cluj (1-2 cu FC Botoşani) a coborât pe doi, cu 38 de puncte. Astra Giurgiu a înregistrat în faţa Universităţii Craiova a şasea victorie consecutivă în Liga I. Golul a fost marcat de Alibec, în minutul 50. Astăzi se joacă ultimele două meciuri ale rundei cu numărul 20: Sepsi - Clinceni (18.00) și FC Voluntari - Viitorul (ora 20.30). 

yes Formaţia Celtic Glasgow, adversara celor de la CFR Cluj joi sera în grupele Ligii Europa, a câştigat, aseară, Cupa Ligii Scoţiei, învingând în finală echipa Glascow Rangers, scor 1-0. Pentru Celtic Glasgow este al 19-lea trofeu în această competiţie. La 12 decembrie, de la ora 19.55, CFR Cluj va juca, acasă, cu Celtic, ultimul meci din Grupa F a Ligii Europa. CFR are nevoie de un punct pentru a fi sigură de calificarea în 16-imi, indiferent ce se întâmplă în partida Rennes - Lazio.

yes Sportivul român Robert Andrei Glinţă a ocupat locul al patrulea în finala probei de 50 m spate, duminică, în ultima zi a Campionatelor Europene de înot în bazin scurt (25 de metri), de la Glasgow, la 12 sutimi de secundă de o nouă medalie. Glinţă, calificat la JO 2020, ca şi Martin, a obţinut vineri medalia de bronz la 100 m spate. Palmaresul lui Glinţă (22 ani), campion mondial de juniori în 2015, la 100 m spate, mai cuprinde o medalie de bronz la Europenele în bazin scurt din 2017, la Copenhaga, tot la 100 m spate, şi una de argint la Europenele în bazin olimpic din 2018, de la Glasgow, la 50 m spate.