Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Turul Franței 2020 "amânat" din cauza pandemiei Coronavirus

tour_de_france.jpg

Turul Franței
Turul Franței este cea mai mare competiție a ciclismului mondial
Image source: 
Anne-Christine POUJOULAT / AFP

Turul Franței, cea mai importantă competiție a ciclismului mondial, va fi amânată din cauza pandemiei Coronavirus, potrivit relatărilor de presă. Măsura urmează a fi luată după discursul președintelui Emmanuel Macron care a anunțat prelungirea stării de urgență.

În discursul său, președintele Macron a declarat "festivalurile și evenimentele majore cu public larg nu pot fi organizate decât cel mai devreme de la jumătatea lunii iulie".

Cum Turul Franței era programat în acest an în perioada 27 iunie - 19 iulie este clar că organizatorii, Amaury Sport Organization (ASO), vor trebui să decaleze această prestigioasă competiție. 

Parcursul de anul acesta al Marii Bucle se întindea pe 3470 kilometri împărțiți în 21 de etape cu plecare de la Nisa, pe Coasta de Azur. 

Amânarea ar face ca Turul să înceapă, posibil, pe 2 august și să se încheie pe 25 august pe Champs Elysees la Paris. 

Problema pe care o au organizatorii este că pe marginea șoselelor se adună milioane de spectatori și este incert dacă în luna august statul francez va permite astfel de adunări mari de oameni. 

Turul Franței este  nu doar ce mai importantă competiție a ciclismului mondial, este și evenimentul sportiv anual care atrage cea mai mare audiență televizată, estimată cumulativ la trei miliarde de privitori în trei săptămâni și a treia competiție sportivă ca audiență după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială la fotbal. 

Prima amânare în 80 de ani

Turul Franței s-a desfășurat cu regularitate din 1947 cu începere de la sfârșitul lui iunie sau începutul lui lui iulie și acesta ar fi primul an în care Marea Buclă se amână.

Turul Italiei
Și Turul Italiei - Giro - a fost amânat din luna mai, posibil pentru octombrie
Image source: 

Inițiat în 1903, Turul nu s-a desfășurat în perioadele 1915 - 1918 și 1940 - 1946 din cauza celor dpuă războiae mondiale, iar ediția de anul acesta urma să fie a 107-a. 

Celelalte două mari tururi cicliste - Turul Italiei (Giro) și Turul Spaniei (Vuelta) - vor fi și ele amânate, Vuelta probabil din august în septembrie, iar Giro din mai în octombrie.

Pe 10 aprilie, Uniunea Ciclistă Internațională (UCI), organul de conducere al ciclismului mondial, și-a trimis angajații în concediu și a redus salariile liderilor săi ca urmare a pandemiei globale.

UCI a dat vina pe amânarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice, plus pierderea unei mare parți a calendarul său competițional anual.

Pe lângă marile tururi au fost amânate și cursele clasice de o zi din primăvară: Milano-San Remo, Turul Flandrei și Paris-Roubaix.

La ora actuală, doar Campionatele Mondiale pe șosea rămân programate la sfârșitul lunii septembrie în Elveția.