Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Fernando Alonso revine în Formula 1 la 39 de ani

Spaniolul dublu campion mondial se va întoarce la echipa Renault, după doi ani de la retragerea lui din “Marele Circ”, anunță cotidianul “L’Equipe”.

Deși la sfârșitul acestei luni va împlini 39 de ani, Renault i-a oferit lui Alonso un contract pentru minimum două sezoane, după cum au confirmat oficialii grupării franceze.

Va fi al 3-lea mandat al pilotului iberic la Renault, cu care a câștigat titlurile de campion al lumii în 2005 și 2006, înainte de a pleca la McLaren în 2007. A mai concurat pentru francezi în sezonul 2008-2009, iar apoi a activat timp de 5 ani la Ferrari, fără să mai cucerească vreun trofeu.

Renault căuta un driver experimentat, după ce australianul Daniel Ricciardo și-a anunțat plecarea la McLaren.

Amintim, în cei doi ani de absență din Formula 1, Fernando Alonso a concurat în alte mari competiții motorizate.

A încercat să câștige în America Marea Cursă de 500 de mile de la Indianapolis și a participat inclusiv la Raliul Dakar – cel mai dur Rally-Raid al lumii.