Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Lucescu a demisionat de la Dinamo Kiev după doar 4 zile

mircea_lucescu_aniversare_trista_in_suedia.jpg

Mircea Lucescu (Foto: Reuters/Gleb Garanich/arhivă)
Mircea Lucescu (Foto: Reuters/Gleb Garanich/arhivă)

Mircea Lucescu şi-a dat demisia de la Dinamo Kiev după doar patru zile de la semnarea contractului. Fanii ucraineni l-au convins să renunţe, după ce l-au amenințat în repetate rânduri.

 

Mircea Lucescu, în vârstă de 74 de ani, a semnat cu Dinamo Kiev joia trecută, un contract pe trei sezoane, cu un salariu stagional de 3 milioane de euro. 

Fanii grupării nu l-au acceptat însă, de la bun început, invocând faptul că tehnicianul român este una dintre legendele marii rivale Șahtior Donețk, pe care a antrenat-o timp de 12 ani și cu care a cucerit 22 de trofee, dominând clar campionatul intern.

În acea perioadă, „Il Luce” a criticat și a jignit deseori oficialii lui Dinamo Kiev, iar suporterii nu au uitat. 

Mircea Lucescu și-a anunțat demisia printr-un comunicat de presă trimis directorului "Gazetei Sporturilor", Ovidiu Ioanițoaia:

Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului. Cu părere de rău am hotărât să renunț la posibila colaborare cu Dinamo Kiev.

Mulțumesc familiei Surkis pentru încrederea acordată și invitația făcută, dar îmi este imposibil să pot activa într-o atmosferă de ostilitate venită mai ales din partea acelei grupări de suporteri Ultras, de a cărei susținere echipa are atâta nevoie în momentele de încleștare sportivă.

N-am fost niciodată un laș, am acceptat provocările sportive, dovadă trecerea de la Galatasaray la Beșiktaș sau de la Dinamo București la Rapid București, cu suporteri într-o mare rivalitate, dar corecți, care m-au primit cu speranță și cu brațele deschise și cu care am reușit cucerirea titlurilor din țările respective.

Nu pot să accept ca propriii fani să acționeze împotriva intereselor clubului.

Cred că era momentul să se producă o schimbare care să provoace emulație, entuziasm, motivație și care să readucă echipa la nivelul la care tradiția și istoria acestui club îi dau dreptul.

Venirea mea la Dinamo Kiev n-are nici o legătură cu valoarea contractului, banii au fost ultima mea preocupare. Îmi doream să mă întorc în fotbal, în Ucraina, unde am cunoscut atâtea satisfacții, să intru din nou în atmosfera aceea atât de palpitantă și plină de neprevăzut care este fotbalul. O făceam cu entuziasm, cu deplină încredere în potențialul tinerilor jucători ucraineni, mulți dintre ei componenți ai selecționatelor naționale.

Îmi doream o competiție așa cum a fost cu ani în urmă, care să electrizeze tribunele. Ucraina merita asta."