Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Mircea Rednic nu mai este antenorul lui Poli Iași

mircea_rednic_iasi.jpg

Sursa imaginii: 
facebook.com

Tehnicianul de 58 de ani și-a încheiat contractul cu clubul moldovean, care îi mulțumește pe pagina oficială pentru îndeplinirea obiectivului: salvarea de la retrogradare.

Mircea Rednic a venit la Poli Iași în luna ianuarie, înlocuindu-l pe Mihai Teja, și sub conducerea lui, formația din Copou a terminat sezonul pe locul al 12-lea – antepenultimul. Amintim, clasamentul a fost „înghețat” în această formă de Federația Română de Fotbal, din cauza pandemiei de Covid-19, care a perturbat grav programul meciurilor.

Mircea Rednic nu a precizat deocamdată unde își va continua cariera de antrenor, începută în urmă cu 20 de ani.

El are în palmares două titluri de campion, cu Rapid și Dinamo, în Liga 1 le-a mai pregătit pe FCM Bacău, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra, Petrolul Ploiești și CFR Cluj, iar în străinătate cel mai mult a activat în Belgia, la Standard Liege, Grent și Mouscron. De asemenea, a mai trecut pe la echipe din Rusia, Kazahstan și Arabia Saudită.

Nici Poli Iași nu a comunicat, momentan, cine va antrena echipa din sezonul următor.