
Sport
Oscar De La Hoya vrea să revină în ringul de box, la 47 de ani
oscar_de_la_hoya.jpg

Americanul de origine mexicană, supranumit „Golden Boy”, a boxat ultima oară în 2008, în celebra confruntare pierdută contra lui Manny Pacquiao.
El a declarat acum că s-a săturat să fie promotorul altor boxeri şi „vrea să le arate cum se face”.
Fiindcă are 47 de ani, De La Hoya va avea însa nevoie de avizul medical al unei comisii de box profesionist din oricare stat american. Dacă o va obține, „veteranul” a declarat pentru canalul ESPN că „va fi o luptă reală, nu un meci demonstrativ”.
Oscar De La Hoya a fost printre primii boxeri care a adus sume uriașe în acest sport, meciurile lui generând venituri de peste 700 de milioane de dolari.
A fost înfrânt în carieră de doar alți doi mari campioni – Floyd Mayweather Jr. şi filipinezul Manny Pacquiao.
„De fiecare dată când mă trezesc, mă gândesc să revin în ring. În fiecare zi. Pentru că este pasiunea mea, iubirea mea. Mă gândesc la asta. Mă voi antrena puţin şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus De La Hoya.
Amintim, alte două mari staruri ale boxului, Mike Tyson și Evander Holyfield vor reveni și ei în ring, însă doar pentru amicale caritabile de câteva runde.