Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Patricia Ţig a câștigat turneul de tenis de la Istanbul

patricia_tig.jpg

Sursa imaginii: 
facebook

Jucătoarea română de tenis Patricia Țig a câştigat turneul de la Istanbul, după ce a învins-o în finală pe canadianca Eugenie Bouchard. 

Patricia Ţig a câştigat primul ei turneu WTA din carieră, în Turcia. Ea a învins-o în marea finală pe o jucătoare mult mai titrată - Eugenie Bouchard, fosta numărul 4 mondial.

Canadianca, ajunsă acum pe locul al 194-lea WTA, a condus cu 1-0 la seturi, însă apoi nu i-a mai făcut faţă lui Ţig, care a avut nevoie de opt mingi de meci ca să se impună în tiebreak-ul setului decisiv.

După această victorie, Ţig va urca pe locul al 58-lea în lume, de pe poziția a 85-a.

„Vreau să-i mulţumesc soţului meu şi fiicei mele care sunt acolo în tribune. Sper să nu devin prea emoţionată. Vreau să vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi pentru că aţi fost mereu alături de mine indiferent de situaţie”, a spus Patricia Țig.

Turneul de la Istanbul are premii totale de 200.000 de dolari.