Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


PSG pastrează cel mai scump fotbalist din lume. Neymar a semnat pe încă 5 ani

neymar_mbappe_psg.jpg

Sursa imaginii: 
France24

Gogeterul brazilian, ajuns la Paris Saint-Germain în 2017 pentru 222 de milioane de euro, nu mai vrea să revină la FC Barcelona și va juca pe Parc des Princes până în 2027.

Neymar a ajuns să fie apreciat din nou de suporterii parizieni, după ce a dus echipa în finala Ligii Campionilor.

Pe de altă parte, brazilianul este acum foarte bun prieten cu Mbappe şi vrea neapărat să rămână alături de acesta în capitala Franței.

A contat enorm și faptul că șeicii arabi care finanțează clubul nu au intenționat să îi micșoreze salariul de 30 de milioane de euro pe an, în timp ce la Barca conducerea negociază cu fotbaliștii micșorarea veniturilor, din cauza crizei provocată de pandemia de Covid-19.

Amintim, când a ajuns la PSG, Neymar a semnat până în 2022, iar noua înțelegere pe 5 sezoane se va derula în continuare.

Patronatul grupării franceze a început negocierile pentru prelungirea contractelor și cu Mbappe şi Angel Di Maria, fiindcă nu a renunțat la obiectivul de a câștiga Champions League în următorii ani.