
Sport
Turneul Campionilor: Nadal se califică la limită în semifinale
nadal.jpg

Spaniolul Rafael Nadal, aflat pe locul 2 în clasamentul ATP, s-a calificat aseară în semifinale la Londra, după ce a trecut de ocupantul locului 6 mondial, Stefanos Tsitsipas, scor 6-4, 4-6, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 5 minute de joc.
Anterior, Rafa îl învinsese în minimum de seturi pe Andrey Rublev și fusese învins de câștigătorul grupei Londra 2020, Dominic Thiem.
Ibericul de 34 de ani are în palmares 20 de titluri de Mare Șlem, pe toate suprafețele de joc, 86 de titluri la simplu, 11 la dublu, aurul olimpic. Singurul trofeu care îi lipsește lui Nadal din palmares este cel de la Turneul Campionilor. A ajuns de două ori în finală, dar a pierdut, în fața lui Roger Federer în 2010 și în fața lui Novak Djokovic în 2013.
De cealltă parte, grecul eliminat aseară din competiție a câștigat Turneul Campionilor în 2019, la doar 21 de ani.
Până acum, la Turneul Campionilor se cunosc trei semifinaliști: Dominic Thiem, Daniil Medvedev și Rafael Nadal. Vineri, tabloul semifinalelor va fi completat în urma partidei dintre Alexander Zverev și Novak Djokovic. Câștigătorul acestui meci va juca în penultimul act împotriva lui Dominic Thiem. Daniil Medvedev îl va întâlni în semifinale pe Rafael Nadal.
Eurosport transmite în direct Turneul Campionilor.