Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Antoine Dupont - geniu, marțian, cel mai bun jucător din lume?

Antoine Dupont

Mijlocașul la grămadă al echipei Franței, Antoine Dupont, face obiectul unor elogii rar întâlnite în rugby. El este considerat de unii specialiști cel mai bun jucător din lume la ora actuală.

Antoine Dupont, băiatul ăsta se află la un alt nivel! Nimeni nu este aproape de el la momentul de față. El este punctul de diferență atât pentru clubul său, cât și pentru țara sa. El mă ajută să mă uit la anumite părți ale jocului meu pentru a mă îmbunătăți” – declarația unui tânăr jucător aspirant? Nicidecum, ea aparține lui Aaron Smith, 32 de ani, mijlocașul la grămadă al echipei Noii Zeelande, al cărei tricou l-a îmbrăcat de 97 de ori și cu care a câștigat Cupa Mondială în 2015.

Dupont a fost deja declarat jucătorul numărul unu al Turneului celor Șase Națiuni 2020, care s-a întins pe aproape nouă luni datorită pandemiei de Coronavirus și a fost pe lista scurtă a EPCR, forul care organizează cupele europene de club, fiind învins de Sam Simmonds, numărul 8 de la Exeter Chiefs, echipa campioană care în semifinală a învins pe Stade Toulousain, echipa lui Dupont.

Perturbarea sezonului internațional a făcut ca federația mondială să nu mai acorde în 2020 titlul de World Rugby Player of the Year – jucătorul anului, în care Dupont în mod cert ar fi fost favorit.

Cu o înălțime de 1,73m – liliputan după standardele jocului actual – dar bine înfipt pe picioare – 85 kg, Dupont are toate calitățile necesare unui mijlocaș la grămadă – viteză, o pasă rapidă, o gândire tactică impecabilă, un joc cu piciorul sublim, curaj la placaj în fața unor jucători cu 30 de kg mai grei decât el.

Jucător oportunist

În plus, el are o calitate care probabil îl propulsează în vârful ierarhiei mondiale: știința de a se afla la locul potrivit, la momentul potrivit: Dupont este probabil cel mai bun jucător de sprijin al purtătorului de balon infiltrat prin apărarea adversă.

Antoine Dupont
Antoine Dupont îi dă pasa decisivă de eseu din placaj lui Arthur Vincent în meciul cu Italia
Image source: 
Dave Winter/Inpho

Acest oportunism i-a adus nu numai numeroase eseuri din pasa jucătorului scăpat, dar și posibilitatea de a da el însuși pasa decisivă de eseu, dacă este placat.

El a devenit o piesă de bază în XV-le Franței, antrenat de un alt fost mijlocaș la grămadă, fabien galthie, cât și la Stade Toulousain, unde face pereche de mijlocași cu Romain Ntamack, un alt mare talent.

De altfel, Franța are o bogăție de jucători la numerele 9 – 10, care în ultimii 10 ani, unde criza de jucători care să evolueze constant la cel mai în alt nivel a fost una dintre cauzele lipsei de succese pe plan internațional a Cocoșului Galic.

Dar cu Baptiste Serin la grămadă, Mathieu Jalibert și Louis Carbonel la deschidere, cu toții alături de Dupont tineri cu figuri de adolescenți, Franța este deja favorită la câștigarea anul acesta a Turneului celor Șase Națiuni și una dintre favoritele la câștigarea Cupei Mondiale pe teren propriu în 2023.

Aproape pierdut pentru fotbal

În vârstă de 24 de ani, Dupont n-a fost o certitudine pentru jocul de rugby. La vârsta de opt ani, plictisit de faptul că era cu multe clase peste colegii săi de la rugby, el a vrut să se apuce de fotbal, unde avea mai mulți prieteni.

Antoine Dupont al doilea din stânga, rândul de jos
Antoine Dupont, al doilea din stânga, rândul de jos, a vrut să abandoneze rugby-ul la opt ani

A fost nevoie de perseverența primului său antrenor, Jean-Philippe Guerrero, care și-a dat seama de talentul enorm al elevului său și care a introdus restricții la antrenament unde Antoine trebuia să dea un număr de pase înainte de fugi cu balonul, pentru că nimeni nu-l putea opri.

Următorul test pentru Dupont va fi duminică, când Franța întâlnește Irlanda la Dublin în runda a doua a Turneului celor Șase Națiuni, când duelul său cu experimentatul mijlocaș la grămadă Conor Murray va fi unul dintre punctele de atarcție.

Am rămas trăsnit când l-am văzut pe Antoine Dupont pentru prima oară. Vorba unui vechi prieten: 'Așa ceva nu se poate.' Geniu? Pare venit din alta dimensiune. Și face totul cu o ușurință care sfidează legile gravitației. Nu știu daca am văzut un alt jucător atât de aproape de perfecțiune. Păcat că nu se dau note la rugby. Altfel tot timpul am spune Antoine Dupont  Nota 10. Se pare ca el a găsit izvorul acela cu apă vie, unde și-au potolit setea Jonah Lomu, Nadia Comăneci și Lionel Messi.”, comentează ziaristul de rugby Chris Thau, fost ofițer de presă al World Rugby.