Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Echipa României este condusă de Italia cu 2-0, după prima zi la „Billie Jean King Cup”

Irina Bara și Mihaela Buzărnescu au pierdut primele două meciuri de simplu la Cluj și România trebuie să câștige sâmbătă toate cele trei partide, pentru a câștiga confruntarea cu Italia în play-off-ul competiției feminine de tenis, fosta Cupa Federației.

În prima confruntare, Irina Bara (132 WTA) a cedat în fața Elisabettei Cocciaretto (111 WTA), scor 6-1, 6-4.

Apoi, duelul dintre Mihaela Buzărnescu (137 WTA) și Martina Trevisan (99 WTA), cea mai bine clasată jucătoare a italiencelor, s-a încheiat după trei seturi: 2-6, 6-2, 6-7.

La 5-4, în decisive, Buzărnescu a servit, dar a ratat două mingi de meci și în cele din urmă a cedat game-ul, scorul devenind 5-5.

Mihaela a valorificat cea de a 5-a șansă de break, la capătul game-ului 10, cel mai lung și mai dramatic al meciului, ducând scorul la 6-5.

Când a servit din nou pentru meci, Buzărnescu a pierdut încă o dată pe propriul serviciu și a dus setul la tie-break.

Însă, vizibil afectată de efort, a cedat în cele din urmă, Trevisan aducând cea de a doua victorie a Italiei, după mai bine de trei ore de joc.

În continuare, sâmbătă, Irina Bara o va întâlni pe Trevisan, iar Mihaela Buzărnescu pe Elisabetta Cocciaretto.

Dacă va mai fi nevoie, la dublu, căpitanul jucător al României, Monica Niculescu, va face pereche cu Gabriela Ruse și vor evolua contra cuplului alcătuit din Jasmine Paolini și Giulia Gatto-Monticone.

Amintim, Simona Halep și Irina Begu nu au răspuns convocării în echipa României, din care Sora Cîrstea s-a retras în 2018.