Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revoluție în fotbal? 12 echipe mari anunță lansarea Super Ligii Europei. UEFA și FIFA amenință

Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi de fotbal din Europa au anunțat formarea unei așa-numite Super Ligi a Europei. UEFA și FIFA avertizează echipele ce se vor implica în noua competiție că riscă eliminarea din cupele europene și din campionatele naționale și, dacă vor să revină, vor fi nevoite să înceapă din ultima ligă inferioară. 

Într-un anunț comun făcut duminică seară, șase cluburi engleze (Arsenal, Chelsea, Liverpool, Manchester City, Manchester United și Tottenham Hotspur), alături de trei echipe din Italia (AC Milan, Inter Milano și Juventus) și trei din Spania (Atlético Madrid, Barcelona și Real Madrid) au anunțat planul de a forma o competiție separată, denumită Super Liga Europei.

Cum va funcționa Super Liga Europei

Competiția va alinia la start 20 de cluburi, din care 15 cluburi fondatoare permanente și alte 5 echipe care se vor califica anual în baza unui clasament realizat în funcție de realizările din sezonul anterior, scrie Mediafax.

Super Liga Europei va începe în luna august, cele 20 de cluburi fiind împărțite în două grupe de zece, care vor juca în sistem campionat, meciuri acasă și în deplasare, primele trei clasate din fiecare grupă calificându-se automat în sferturile de finală.

Echipele care termină pe locurile 4 și 5 vor concura într-un play-off cu dublă manșă, pentru ultimele două poziții rămase în sferturile de finală.

În faza sferturilor și semifinalelor se va juca în sistem eliminatoriu, cu două manșe, tur și retur, urmând ca finala să se joace la sfârșitul lunii mai, într-o singură manșă, pe teren neutru.

Președintele Real Madrid, Florentino Pérez, este primul președinte al Super League. El a declarat următoarele:

“Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile și îi vom reda locul potrivit. Fotbalul este singurul sport global cu peste patru miliarde de fani și responsabilitatea noastră, de cluburi mari, este să răspundem dorințelor lor”.

“Pandemia globală a accelerat instabilitatea în modelul economic european din fotbal. Pandemia a arătat că sunt necesare o viziune strategică și o abordare comercială durabilă, pentru a spori valoarea și sprijinul în beneficiul întregii piramide europene de fotbal”.

Reacții

UEFA și FIFA avertizează echipele ce se vor implica în noua competiție că riscă eliminarea din cupele europene și din campionatele naționale și, dacă vor să revină, vor fi nevoite să înceapă din ultima ligă inferioară. 

Reacții prompte au venit și din partea unor oameni politici.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că se opune proiectului. Liderul de la Elysee dorește protejarea integrităţii competiţiilor naţionale şi continentale.

Premierul Marii Britanii Boris Johnson consideră că "planurile pentru o Super Ligă a Europei ar fi foarte dăunătoare pentru fotbal". "Sprijinim autorităţile de fotbal să ia măsuri. Acestea ar lovi în inima fotbalului intern şi ar produce îngrijorare în rândul fanilor din toată ţara", a scris Boris Johnson pe Twitter.

Bayern Munchen și Paris Saint-Germain sunt singurele echipe mari din Europa carenu se alătură Super Ligii.