Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Halep s-a retras de la turneul de la Roland Garros

Simona Halep (29 de ani, numărul 3 WTA) s-a retras de la Roland Garros. Halep nu s-a recuperat după ruptura musculară suferită la Roma.

 

Campioană în 2018 la Roland Garros și finalistă în alte două ediții, 2014 și 2017, Simona Halep nu va participa la ediția din acest an a Grand Slam-ului de pe zgura pariziană, transmite Digisport.ro. În ciuda tuturor eforturilor, ea nu s-a recuperat după accidentarea suferită la Roma. 

Simona Halep a postat vineri un mesaj pe reţelele sociale.

"Cu mare dezamăgire îmi anunţ retragerea de la ediţia din acest an a turneului de la Roland Garros. Din păcate, ruptura de la gamba stângă are nevoie de mai mult timp de recuperare, iar calendarul este foarte aglomerat. Retragerea de la un turneu de Grand Slam este împotriva tuturor instinctelor şi aspiraţiilor mele de sportiv, dar este decizia corectă şi singura pe care o puteam lua în acest moment. Gândul că nu voi fi la Paris mă umple de tristeţe, dar mă voi concentra pe recuperare, voi încerca să rămân pozitivă şi să revin pe teren în momentul în care voi fi în siguranţă.", a scris Simona Halep pe Facebook.


Image source: 
Facebook/Simona Halep

 

"Nu pot să joc, nu pot să mă mișc. Va fi o perioadă destul de dificilă. Moral sunt bine și accept ceea se întâmplă. Obiectivul este să fiu bine până la Olimpiadă. Sunt mici șansele să particip la Paris, bineînțeles că este o dezamăgire foarte mare", spunea Simona Halep, la întoarcere de la Roma. Simona Halep speră să fie aptă de joc la Wimbledon, acolo unde este deținătoarea titlului.  Competiția este programată în intervalul 28 iunie-11 iulie.

Organizatorii francezi au reacționat imediat pe Twitter și i-au transmis însănătoșire grabnică româncei.


Image source: 
Twitter/ Roland-Garros