Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Naționala olimpică de fotbal a învins Australia într-un meci amical

romania u23.jpg

Image source: 
frf.ro

Selecționata Under 23 a României a câștigat marți, cu 1-0, partida de pregătire cu reprezentativa Australiei, jucată în cantonamentul preolimpic de la Marbella, în Spania.

Golul a fost marcat de George Ganea, în minutul 9, cu un lob peste portarul australian, după ce a primit o pasă lungă de circa 50 de metri de la Ciobanu.

Pe banca tehnică a echipei tricolore la această acţiune a fost Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă.

Acesta a trimis pe teren următoarea formaţie: Aioani (M. Popa 70) – Raţiu (Manea '70), Paşcanu, Nedelcu, Boboc (Velisar '83) – M. Marin (Buta '89), M. Dulca (R. Grigore '89) – Cîmpanu, Ciobanu (Perianu '83), Măţan (O. Popescu '46) – G. Ganea (Costache '70).

Atât echipa României cât şi cea a Australiei sunt calificate la turneul olimpic de la Tokyo.

Amintim, în primul meci disputat în Spania, România a fost învinsă, sâmbătă, cu 1-0, de echipa similară a Mexicului, de asemenea calificată la JO.

Reprezentativa română face parte din Grupa B a turneului olimpic, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras.

Competiția de fotbal de la Jocurile Olimpice va începe la 21 iulie şi finala a fost programată la 7 august, la Yokohama.