Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


După 57 de ani, echipa de fotbal a României a câștigat o partidă la Jocurile Olimpice

fotbal.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Echipa națională de fotbal a României

Debut cu dreptul pentru echipa olimpică de fotbal a României. Tricolorii antrenați de Mirel Rădoi au reușit să obțină o primă victorie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, învingând în primul meci al fazei grupelor reprezentativa Hondurasului, cu scorul de 1-0, după un autogol.

România a deschis scorul în primul minut suplimentar de joc, printr-un autogol. Ciobanu a executat un corner, la capătul căruia fundașul hondurian Elvin Oliva a respins cu capul în proprie poartă.

La 57 de ani de la ultima prezență la un turneu olimpic, România revine cu o victorie la limită, cu 1-0.

România joacă al doilea meci la Jocurile Olimpice duminică, în compania Coreei de Sud. În cazul unei victorii sau a unui meci egal, tricolorii se vor califica în sferturile de finală.

Echipe de start:

România: Aioani - Ghiță, Marin, Pașcanu - Rațiu (Grigore 75), Ciobanu (Băluță 68), Dulca, Ștefan (Boboc 46) - Dobre, Ganea (Sîntean 68), Gheorghe (Sefer 55)
Rezerve neutilizate: Popa, Băluță, Florescu

Honduras: Guity - Casildo, Maldonado, Garcia, Decas - Pineda, Alvarez, Rivas, Rodriguez - Martinez, Benguche

Clasamentul Grupei B:
1. România 3p
2. Noua Zeelandă 3p
3. Honduras 0p
4. Coreea de Sud 0p