
Sport
Tokyo 2020: Mădălina Amăistroaie intră în concurs la tir cu arcul joi noaptea
amaistroaie.jpg

Primele evoluții ale acestora au fost programate cu puțin timp înainte de ceremonia de deschidere a competiției, care are loc la ora 14:00, ora României.
Mădălina Ștefania Amăistroaie va fi și primul sportiv român în probele individuale. Ea își începe evoluția în preliminariile tragerilor ce decid ordinea de start și perechile din faza eliminatorie a competiției.
Cele 64 de competitoare vor trage câte 72 de săgeți, grupate în 12 reprize de câte 6 săgeți fiecare. Sportivele au la dispoziție 2 minute pentru fiecare repriză, în care trebuie să elibereze cele 6 săgeți. Punctajul maxim posibil este de 720 de puncte.
Astfel, după stabilirea ierarhiei celor 64 de competitoare, urmează faza eliminatorie, între 26 și 30 iulie. Se vor alcătui 32 de perechi, pe baza clasamentului alcătuit în faza preliminară, după sistemul locul 1 cu locul 64, locul 2 cu locul 63, locul 3 cu locul 62 și așa mai departe.
Apoi se trece la faza eliminatorie, în care se concurează în sistemul cel mai bun din 5 reprize, în fiecare repriză concurentele având la dispoziție 3 săgeți. Cea care obține cela mai bun punctaj va primi două puncte. Dacă repriza se încheie la egalitate, fiecare sportivă primește un singur punct.
În fine, prima sportivă care ajunge la 6 puncte, de exemplu prin câștigarea a 3 reprize, câștigă duelul și trece în faza următoare. Dacă după 5 seturi, duelul se termină la egalitate, concurentele vor trage pe rând câte o săgeată, cea care nimerește cel mai aproape de centru fiind cîștigătoare. În caz de egalitate se continuă cu același sistem, până la stabilirea unei câștigătoare.
Concursul continuă în sistem eliminatoriu, similar cu competițiile de tenis, până rămân două concurente, care se bat pentru medalia de aur. Înfrântele din semifinale luptă pentru medalia de bronz.
În ordinea clasamentului mondial, primele 3 favorite, sunt Deepika Kumari (India), Lisa Barbelin (Franța) și Chaeyoung Kang (Corea de Nord).
Românca Mădălina Ștefania Amăistroaie ocupă momentan locul al 18-lea în clasamentul mondial și este cotată cu șansa a 16-a la JO de la Tokyo.