Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Simona Halep a trecut de primul tur la Cincinnati

Cea mai valoroasă jucătoare română de tenis s-a calificat marți în turul al 2-lea al turneului american de la Cincinnati după ce a învins-o pe poloneza Magda Linette.

Simona, aflată acum pe locul al 13-lea în clasamentul mondial a trecut în trei seturi: 6-4, 3-6, 6-1, pe adversara clasată pe poziția a  44-a WTA, în manșa de debut a competiției pe ciment.

Halep revine după o accidentare, iar meciul de azi a fost întrerupt zeci de minute din cauza ploii.

Simona și Magda Linette s-au mai întâlnit în 2019, în turul al 2-lea la Roland Garros, iar Halep s-a impus atunci tot în trei seturi.

Amintim, săptămâna trecută, la turneul de la Montreal, în primul meci după accidentare, Halep a fost învinsă de americanca Danielle Rose Collins, locul al 28-lea mondial.

Halep nu a participat, tot din cauza accidentării, nici la Wimbledon și nici la turneul de tenis al Jocurilor Olimpice de la Tokyo.