Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cristiano Ronaldo îl va depăși pe Messi și va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lume

ronaldo.jpg

Sursa imaginii: 
youtube

Portughezul va încasa anual cu circa 15 milioane mai mult decât rivalul său argentinian, după calculele celor de la Forbes, citați de CNN.

În urma întoarcerii la Manchester United, Cristiano Ronaldo ar urma să câștige 125 de milioane de dolari brut în acest sezon, dintre care 70 de milioane de dolari doar din salariu și bonusuri.

Lionel Messi va primi circa 110 milioane de dolari în sezonul în curs.

Sud-americanul, care a trecut la Paris Saint-Germain de la Barcelona anul acesta se anticipează că va câștiga însă mai mult decât Ronaldo doar din salariu – 75 de milioane de dolari.

CR7, care este cel mai popular sportiv de pe rețelele de socializare, cu peste 500 de milioane de urmăritori pe Facebook, Instagram și Twitter, adună 55 de milioane de dolari din publicitate, comparativ cu cele 35 de milioane care intră în conturile lui Messi.

Pe locul al 3-lea și al 4-lea pe listă se află Neymar și Kylian Mbappe, coechipierii lui Messi la PSG, care urmează să câștige 95 de milioane de dolari, respectiv 43 de milioane.

Brazilianul Neymar, care a semnat recent o prelungire de patru ani, este de așteptat să câștige mai mult decât Ronaldo pe teren – 75 de milioane de dolari, dar nu are aceeași putere în publicitate, care îi va aduce 20 de milioane de dolari.

Astfel, echipa pariziană deține trei dintre primii cinci jucători cu cele mai mari câștiguri de pe planetă.

Pe locul al 5-lea este Mohamed Salah de la FC Liverpool, egipteanul urmând să câștige 41 de milioane de dolari în acest sezon.

Revista Forbes, care își întocmește lista vorbind cu cluburi, sponsori, agenți de jucători și experți financiari, estimează că primii 10 jucători vor avea câștiguri brute de 585 de milioane dolari în acest sezon, față de 570 milioane dolari anul trecut, bifând o ușoară creștere.