Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Australia îi anulează pentru a doua oară viza lui Novak Djokovic

novak_djokovic_expulzat_de_australia.jpg

Novak Djokovic - pregătiri pentru Australian Open pe terenurile din Melbourne
Sursa imaginii: 
AFP / MARTIN KEEP

Ministerul imigrației din Australia a anunțat că i-a anulat viza jucătorului de tenis Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.

Decizia este așteptată de câteva zile, în condițiile în care Djokovic deja și-a aflat adversarul din primul tur și se pregătește de ceva timp pe Rod Laver Arena din Melbourne. Într-un comunicat preluat de presa australiană, Alex Hawke (ministrul imigrației) și-a motivat decizia în cazul anulării vizei lui Novak Djokovic.

"Astăzi mi-am exercitat prerogativa, în conformitate cu secțiunea 133C(3) din Legea privind migrația, de a anula viza deținută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate și ordine publică, pe baza faptului că este în interesul public să fac acest lucru", a declarat ministrul imigrației, Alex Hawke, într-un comunicat.

Participarea lui Djokovic la  Australian Open devine puțin probabilă, având în vedere că decizia autorităților a venit vineri seară (ora Australiei), ceea ce face dificilă atacarea în justiție până la startul competiției din 17 ianuarie. Presa australiană scrie că avocații lui Nole au pregătit totuși recursul. Echipa de avocați a lui Djokovic speră ca audierile să aibă loc în weekend iar o decizie finală să vină cel târziu duminică, astfel încât Novak să poată participa la Australian Open.

Cazul ar trebui să-i revină judecătorului Anthony Kelly, cel care a întors prima decizie de anulare a vizei, dar acesta l-ar putea trimite către Curtea Federală.

Dacă Djokovic nu are succes în apelul său, legile spun că acesta nu va mai putea primi altă viză pentru intrarea în Australia vreme de 3 ani.

Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o "eroare de judecată".

Liderul ATP a precizat că după ce a primit rezultatul pozitiv a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece "s-a simţit obligat" şi "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist".

Djokovic a mințit în declarația de călătorie, dar dă vina pe agentul său. Djokovic a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, "a fost depusă de echipă în numele său”.

"Agentul meu îşi cere sincer scuze pentru greşeala administrativă de a bifa caseta incorectă despre călătoria mea anterioară înainte de a veni în Australia. Aceasta a fost o eroare umană şi cu siguranţă nu deliberată", a adăugat el.

Potrivit presei australiane, Djokovic ar fi susţinut într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el ar fi părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania, în perioada Anului Nou.

Trei țări, Spania, Serbia și Australia, ridică acuzații grave împotriva tenismanului

După ce a recunoscut că a greşit în respectarea regulilor sanitare, Djokovic este investigat în trei ţări diferite pentru 3 acuzații diferite.

Premierul sârb a declarat că Djokovic a încălcat flagrant regulile anti-COVID, dacă într-adevăr a ieşit în public după ce a aflat că e infectat cu COVID. Și Spania analizează dacă sportivul a încălcat luna trecută regulile de intrare în ţară, atunci când a vizitat Marbella.