Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Presa din Rusia acuză Spania de folosire a unui jucător sud-african ineligibil în calificări la Cupa Mondială

gavin_van_den_berg.jpg

Gavin Van den Berg
Gavin Van den Berg nu ar avea eligibilitate pentru Spania, potrivit presei din Rusia, iar acum Federația Portugheză de rugby îl contestă
Sursa imaginii: 
Universidad de Burgos Facebook

Gavin Van den Berg care a evoluat în echipa Spaniei, este contestat de o publicație online din Rusia pentru că ar fi ineligibil. Acuzația apare cu o zi înainte meciului Spania – Rusia din grupa europeană de calificare la Cupa Mondială de anul viitor (RWC 2023). 

Publicația Rugger.info scrie că Van de Berg și-a făcut debutul la naționala Spaniei pe 18 decembrie anul trecut, ceea ce înseamnă că cei trei ani petrecuți în Spania, ar trebui socotiți din 18 decembrie 2018.

Conform paragrafului 8 din regulile de eligibilitate a World Rugby, un jucător are dreptul de a-și schimba echipa națională în care are dreptul să evolueze dacă el sau părinții săi s-au născut în această țară sau a petrecut trei ani consecutiv în această țară sau a locuit în țară pentru un total de 10 ani.

În mai 2019, van der Berg a jucat ultimul său meci în Campionatul Spaniol, după care a plecat în Africa de Sud, după cum se arată pe rețelele de socializare. S-a întors în septembrie 2019, după cum se menționează în presa spaniolă. Astfel, rezultă că în 2019, Gavin van der Berg a petrecut maximum opt luni în Spania.” Scrie Rugger.info.

Mai mult, în 2020, jucătorul a fost și mai puțin în Spania. Acest lucru poate fi, desigur, atribuit dificultăților legate de Coronavirus. Cu toate acestea, pe lângă aceasta, au existat informații în mass-media spaniolă că van der Berg nu s-a asociat în mod deosebit cu rugby-ul spaniol. Așa că, în mai 2020, era gata să se mute într-un club din afara țării, dar totuși s-a transferat la Alcobendas.” Adaugă Rugger.info.

În 2018 Spania, alături de România, au fost penalizate și excluse de la calificarea la Cupa Mondială din cauza folosirii de jucători ineligibili, la sesizarea Federației de Rugby a Rusiei. În locul lor, la Cupa Mondială din 2019 a jucat Rusia.

Meciul Rusia – Spania este programat sâmbătă 12 februarie 12:00 (ora României) la Soci. În aceeași zi România întâlnește Portugalia pe Stadionul Arcul de Triumf la 17:30, în timp ce Țările de Jos joacă cu Georgia la Amsterdam la 14:15.

În clasamentul zonei europene de calificare la RWC 2023, după șase runde conduce Georgia cu 26 de puncte, urmată de România 18, Spania 17, Portugalia 16, Rusia 9 și Țările de Jos 0.

Primele două echipe clasate după cele 10 runde se califică direct la RWC 2023, în timp ce a treia clasată va lupta pentru ultimul loc calificativ (la 20-lea) la Turneul Final de Calificare în noiembrie 2022, alături de reprezentantele Americii, Africii și Asia Pacific.