
Sport
04 Iulie 2022
Simona Halep, în sferturile de la Wimbledon
Simona Halep clasament WTA victorie Toronto.jpg

Sursa imaginii:
Facebook/Simona Halep
Simona Halep a învins-o pe spaniola Paula Badosa, a patra favorită, cu 6-1, 6-2. Fostul lider mondial a defilat pe arena centrală de la All England Club și a trecut de sportiva iberică într-o oră și două minute. În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe americanca Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), care a învins-o în optimi pe Harmony Tan, 6-2, 6-3.
Amanda Anisimova are trei finale WTA jucate în carieră (două câștigate și una pierdută), dar nici una jucată pe iarbă. Ca o comparație, Simona Halep are 23 de titluri câștigate și 18 finale pierdute. Dintre acestea, două trofee le are câștigate pe iarbă (Hertogenbosch și Wimbledon), potrivit digisport.ro.