Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Rugby Championship: Africa de Sud 26 Noua Zeelandă 10 și Argentina 26 Australia 41 în runda inaugurală

kurt_lee_arendse.jpg

Kurt Lee Arendse
Aripa sud-africană Kurt Lee Arendse a marcat primul eseu al sud-africanilor, iar în final a primit un cartonaș roșu
Sursa imaginii: 
Springboks Twitter

Africa de Sud a învins Noua Zeelandă cu 26 – 10 în meciul de debut al ediției 2022 a Rugby Championship. În cel de-al doilea meci al rundei inaugurale Australia a învins Argentina cu 41 - 26. 

Campionii mondiali, Springboks, s-au impus pe stadionul Mbombela din Nelspruit după un meci lipsit de spectaculozitate o dominare metodică pe înaintare și a un joc tactic cu piciorul care i-a pus permanent în dificultate pe All Blacks

Primul eseu al  sud-africanilor a fost marcat de aripa dreaptă Kurt-Lee Arendse care a primit o pasă de la centrul Lukhanyo Am, care urmărise un șut înalt al mijlocașului de deschidere Handre Pollard, care a transformat eseul din minutul 8.

Springboks și-au continuat dominarea metodică, în grămada ordonată, la margine și au recuperat baloane de la All Blacks la punctele de fixare și această superioritate s-a materializat în trei penalități și un drop-goal ale lui Pollard, în timp ce singurele puncte ale neo-zeelandezilor au venit dintr-o penalitate transformată de fundașul Jordie Barrett, la un ofsaid al sud-africanilor pe propria posesie a balonului după o grămadă.

În final, Arendse a primit un cartonaș roșu pentru un placaj periculos în aer la mijlocașul la deschidere Beauden Barrett. În superioritate numerică, All Blacks au marcat eseul de onoare prin flankerul Shannon Frizzell, transformat de înlocuitorul lui Jordie Barrett, Richie Mounga. Chiar și așa, Springboks au refăcut diferența cu ultima acțiune a meciului când fundașul Williie Le Roux a șutat un balon scăpat de All Blacks, a urmărit și a marcat, eseu transformat de Pollard. 

Scor final Africa de Sud 26 Noua Zeelandă 10, a treia înfrângere consecutivă după cele două pe teren propriu în fața Irlandei și All Blacks cad pe locul 5, cea mai joasă poziție a lor din istorie în clasamentul World Rugby. Meciul retur dintre cele două echipe are loc săptămâna viitoare la Johannesburg.

Handre Pollard
Mijlocașul la deschidere Handre Pollard a marcat 16 puncte din lovituri de picior pentru Africa de Sud
Sursa imaginii: 
Springboks Twitter

În al doilea meci al rundei inaugurale Argentina a fost învinsă de Australia Estadio Malvinas Argentinas - Mendoza cu 26 - 41, după ce Los Pumas conduceau cu 26 - 17 în minutul 61. Meciul retur din runda a doua are loc sâmbăta viitoare pe Estadio Bicentenario - San Juan.