Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Zi de mare meci la Chișinău. FC Sheriff joacă cu Manchester United. Ronaldo a ajuns în R.Moldova

fotbalisti.png

Sursa imaginii: 
Facebook/Cristiano Ronaldo

Zi de mare meci în R.Moldova. Cristiano Ronaldo, considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, alături de echipa sa, Manchester United, au ajuns la Chișinău, iar în seara zilei de joi vor juca meciul cu campioana Moldovei FC Sheriff, acesta fiind al doilea meci din grupa E a Ligii Europei. Cele două echipe se întâlnesc în premieră. Partida va avea loc pe stadionul Zimbru din Chișinău, începând cu ora 19:45. Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) are cu un regulament pentru cei care vor să ajungă la meciul din această seară. 

Pentru a evita îmbulzeala și a trece mai ușor filtrele de securitate, Federația Moldovenească de Fotbal le cere suporterilor să vină pe stadion cu cel puțin 2 ore înainte de startul partidei. Porțile stadionului Zimbru vor fi deschise de la ora 17:00. Porțiunea de drum a bd. Dacia, de la str. Burebista până la str. Cuza Vodă, din direcția Aeroport - Centru va fi zonă pietonală cu amplasarea porților de acces și control pentru suporteri.

FMF anunță că accesul la meci se va face doar în baza prezentării unui act de identitate în original (buletin, permis de conducere sau certificat de naștere pentru persoanele minore). Copiile sau fotografiile actelor nu vor fi acceptate. În zonele de acces, se prezintă documentul și biletul, astfel încât ofițerul de securitate de la intrare să poată vedea toate datele necesare. Precizările vin în contextul în care multe bilete pentru meciul FC Sheriff - Manchester United au fost vândute la negru.

”Toate biletele care se vând de persoane terțe sunt considerate nevalide. Achiziționând un astfel de bilet nu veți avea acces pe stadion și veți pierde banii. Fiecare bilet este unic și conține informații precum Numele/Prenumele sau IDNP-ul posesorului de bilet. Aceste date trebuie să coincidă cu datele din actul de identitate, în caz contrar nu veți avea acces pe stadion. Comercializarea biletelor către alte persoane este considerată escrocherie și poate fi investigată conform legislației în vigoare. Dacă ați văzut un anunț, mesaj sau postare despre comercializarea biletelor la meciul FC Sheriff - Manchester United, vă rugăm să ne contactați cu un mesaj pe Facebook sau Instagram”, susține FMF.

Așadar, cele două echipe se întâlnesc în premieră. Sheriff a jucat o dată cu o echipă din Anglia. În ediția 2013/14 a Ligii Europei, Tottenham Hotspur a fost adversarul tiraspolenilor în grupa K. Spurs a câștigat atunci ambele mecuri, cu 2-0 și 2-1.

De partea cealaltă, Manchester United va juca pentru prima dată cu o echipă din Moldova. Până acum “diavolii roșii” au întâlnit adversari din 33 de țări europene. La meciul de la Chișinău sunt așteptați 600 de fani englezi.

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Prime, doar pe teritoriul Republicii Moldova. Sheriff evoluează pentru a 24-a oară în cupele europene și va susține joi al 145-lea meci. În Liga Europei va fi al 55-lea meci al tiraspolenilor.

Meciul Sheriff – Manchester United va fi arbitrată de polonezul Paweł Raczkowski, arbitru FIFA din 2013.

Rezultatele meciurilor jucate până acum în grupa E sunt: Omonoia Nicosia, Cipru – Sheriff 0-3, Manchester United, Anglia – Real Sociedad, Spania 0-1. Victoria cu 3-0 în fața echipei Omonoia este cel mai categoric succes al clubului tiraspolean în Liga Europei. Până la meciul din Cipru, Sheriff a reușit să învingă cu scorul 2-0 de patru ori în Europa League. 

Să spunem că, în august 2021, Campioana Moldovei FC Sheriff se califică în premieră în grupele UEFA Champions League, iar la sfârșitul lunii septembrie, Sheriff Tiraspol a câștigat Real Madrid în capitala Spaniei, scor 2-1. Performanța campioanei Moldovei a fost subiect de discuții printre microbiștii moldoveni. Unii au fost mândri de rezultatele obținute de formația tiraspoleană, alții vorbeau în context despre influența Rusiei în regiune, problema transnistreană și patronii Holding-ului Sheriff, care controlează contrabanda cu țigări în regiune. La Tiraspol, când vine vorba despre echipa Sheriff, nici vorbă că ar reprezenta Moldova și că e campioana Moldovei. Fotbaliștii sunt nistreni și tiraspoleni.

Clubul Sheriff Tiraspol, fondat în 1997, este controlat de milionarul Victor Gușan, care deține și holdingul Sheriff, cea mai mare companie din stânga Nistrului. Potrivit Centrului de Investigații Jurnalistice, patronii Holding-ului Sheriff, Victor Gușan și Ilia Kazmalî și-au construit în ultimii aproape 30 de ani un imperiu financiar, care a monopolizat în stânga Nistrului atât domeniul economic, cât și cel politic. Holdingul deține afaceri în domeniul telecomunicațiilor în Transnistria și Ucraina, fiind suspectat de autoritățile ucrainene, în perioada războiului din estul Ucrainei, că ar lucra pentru serviciile secrete rusești, scrie portalul Anticoruptie de la Chișinău. 

Holdingul Sheriff controlează afacerea cu mining de criptomonede în Transnistria, afacere posibilă datorită gazului pe care administrația de facto de la Tiraspol nu îl plătește din 1992. Mai mult, Victor Gușan și Ilia Kazmalî controlează contrabanda cu țigări în regiune, țigări pe care le importă la preț minim și le transportă ilegal pe piața neagră din Europa Occidentală.

Manchester United Football Club a fost fondat în anul 1878 cu denumirea Newton Heath LYR F.C. Din anul 1902 poartă actuala denumire. Jucătorii formației sunt supranumiți de fani “diavolii roșii”. Clubul englez a devenit de 20 de ori campion național, a cucerit 12 Cupe și 5 Cupe ale Ligii. Echipa din Manchester a câștigat 3 Ligi ale Campionilor, Cupa Cupelor, Liga Europei , Supercupa Europei, Cupa Intercontinentală și Cupa Mondială între cluburi. În ultima ediție de campionat adversarul Sheriff-ului s-a clasat pe locul 6. Începând cu anul 1956, Manchester United a susținut 412 meciuri în cupele europene.

Clubul englez a început participarea în actuala campanie europeană din grupele Ligii Europei. 

Vedeta Cristiano Ronaldo și-a pierdut postul de titular la Manchester United, după ce a încercat din răsputeri să plece în perioada de mercato din vară, potrivit digisport.ro. Englezii scriu că portughezul a rămas și fără statutul de ”cel mai bun jucător” al echipei, pe care l-a avut la toate cluburile la care a evoluat în ultimul deceniu și jumătate. Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur 37 de ani este plătit cu 500.000 de lire sterline pe săptămână la Manchester United, iar în carieră a câștigat 860 de milioane de lire sterline, adică 1 miliard de euro, potrivit Forbes. Săptămâna trecută, duelurile din Premier League au fost suspendate după decesul Reginei Elisabeta a II-a. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre meciul Sheriff - Manchester United de la Chișinău