
Sport
Rugby campionatul Angliei: Saracens învingători în derby-ul londonez cu Harlequins, după un meci dramatic
harlequins_saracens.jpg

Pe o vreme splendidă de toamnă, derby-ul londonez nu a dezamăgit: deși privați în mod discutabil de mijlocașul lor la deschidere, internaționalul englez Marcus Smith, căruia federația engleză de rugby, nu i-a permis să joace mai devreme de repaosul obligatoriu după turneul din Australia (deși a permis tuturor celor cinci internaționali englezi ai lui Saracens să joace), Harlequins au început meciul în trombă și conduceau în minutul 15 cu 17 – 0.
Saracens, care au avut liber în prima rundă (în Premiership sunt 13 echipe), s-au încălzit mai greu dar au replicat prin două eseuri construite cu măiestrie și finalizate în cele două colțuri ale terenului. Oaspeții au continuat să atace din toate pozițiile, dar au scăpat un balonul în propriul 22 și Harlequins au profitat marcând al treilea eseu al lor, conducând cu 24 – 12 după pauză.
În partea a doua Saracens au dominat practic tot timpul și impulsionați de numărul 8, Billy Vunipola (omul meciului) și de mijlocașul la deschidere și căpitanul lor, Owen Farrell, ei au mai marcat două eseuri și au obținut o victorie meritată: Harlequins 27 Saracens 30.
În celelalte partide s-au înregistrat rezultatele: Bath 20 Sale Sharks 37, Wasps 8 Bristol Bears 23, Leicester Tigers 36 Newcastle Falcons 21, Northampton Saints 38 London Irish 22. Meciul Worcester Warriors – Exeter Chiefs se dispută duminică.
În clasament pe primul loc se află Sale cu 10 puncte, urmați de Bristol cu 9, Leicester, Northampton și Harlequins cu câte 6.
Lupii - prima victorie
În Super Cupa Europei, Lupii (selecționata jucătorilor care evoluează în Liga Națională) au învins pe Stadionul Arcul de Triumf pe RC Batumi (Georgia) cu 37 – 15 (10 – 15) la pauză. În cel de-al doilea meci din grupă Black Lion (Georgia) joacă cu HEAT Tel Aviv duminică.

În cealaltă grupă, Lusitanos (Protugalia) 95 Red Devils Bruxelles 0. Meciul Castilla Y Leon Iberians (Spania) joacă cu Delta (Țările de Jos).
În campionatul Franței, Top 14, s-au înregistrat rezultatele Bordeaux (cu pilierul Vadim Cobîlaș titular) 33 Castres 12, Brive 26 Montpellier 31, La Rochelle 43 Perpignan (cu linia a II-a Andrei Mahu titular) 8, Racing 92 32 Lyon 19, Stade Francais 26 Bayonne 16, Pau 26 Stade Toulousain 16. Meciul Toulon – Clermont se joacă duminică.
În clasament după trei runde se află La Rochelle cu 13 puncte, urmați de Montpellier și Stade Toulousain cu câte 9.
A început și United Rugby Championship, liga celto-italo-sud africană. În runda inaugurală s-au înregistrat rezultatele: Benetton Treviso 33 Glasgow 11, Zebre Parma 29 Leinster 33, Cardiff 20 Munster 13, Lions 15 Bulls 31, Sacrlets 23 Ospreys 23, Edinburgh 44 Dragons 6, Ulster 34 Connacht 10.
În sfârșit, în Rugby Championship, runda a cincea, Africa de Sud a învins Argentina la Buenos Aires cu 36 - 20 (22 - 6 la pauză), după ce joi Noua Zeelandă învinsese în mod dramatic cu 37 – 34 Australia la Melbourne printr-un eseu marcat cu cronometrul în roșu
Pe primul loc în clasament se află Noua Zeelandă cu 14 puncte (+41), urmată de Africa de Sud cu 14 (+28), Australia 10 și Argentina 9.
În ultima rundă, pe 24 septembrie, Noua Zeelandă întâlnește Australia la Auckland, în timp ce Africa de Sud primește replica Argentinei la Durban.