Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Qatar, 2022. Ploaie de goluri la partida Camerun-Serbia

logo_fotbal_qatar.jpg

Sursa imaginii: 
FIFA

Am avut parte de o ploaie de goluri în prima parte a zilei la turneul final.  “Fotbalul-șampanie” a început chiar la miezul zilei,  Camerun și Serbia oferind cel mai spectaculos meci de până acum, cu 6 goluri și răsturnări incredibile de scor. Și asta în condițiile în care s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură de la debutul turneului, 35 de grade, și o umiditate de 54%. Noroc că fotbaliștii au beneficiat de instalația de aer condiționat poziționată la nivelul gazonului.

Fotbaliștii lui Dragan Stoikovici, încurajați de suporterii lor cu sloganul naționalist „Kosovo e Serbia” pentru care pot fi amendați, au reacționat perfect din momentul în care s-au văzut conduși pe tabelă. Fundașul lui Nantes, Jean-Charles Castelleto deschisese scorul după o jumătate de oră de joc. În minutul 45+1 Pavlovic a egalat cu o lovitură de cap, iar Sergej Milinkovic Savic a întors scorul în favoarea sârbilor chiar înainte ca arbitrul să fluiere sfârșitul primei reprize.

În plus, la 10 minute după pauză, Mitrovic a înscris golul cu numărul 3 pentru Serbia și nimic nu anunța ce avea să urmeze.  

Vincent Aboubakar avea să devină eroul Camerunului. Intrat doar de câteva minute, l-a lobat mai întîi pe portarul sârb , reușită validată după intervenția VAR, după care i-a pus "pe tavă" atacantului lui Bayern, Choupo-Moting, golul care a stabilit scorul final.

Imediat după ce Camerun a egalat-o pe Serbia la 3, tabela stadionului a dat eroare îndicând 4-1 pentru Serbia dar greșeala a fost imediat remediată.

După prestația extraordinară a lui Aboubakar, presa britanică și-a reamintit de o declarație dată recent de camerunez.

Acum trei săptămâni, Aboubakar lansa un "atac" la adresa lui Mohamed Salah, pentru care a fost luat în râs de microbiști pe internet.Africanul spusese atunci că este la fel de bun ca starul lui Liverpool, doar că are dezavantajul să fie la o echipă mai slabă."Nu sunt impresionat de el. Pot să fac fix ce face și el, doar că eu nu am oportunitatea de a juca la un club mare.Înțeleg reacția oamenilor, este unul dintre golgheterii din Premier League. Când te iei de un jucător ca el, oamenii vor reacționa.Mi-am spus doar opinia, nu mă intereseză dacă  place sau nu", declara Aboubakar, conform Talk Sport.Camerun și Serbia au remizat, astfel, și au câte un punct după două runde. Pe primele două poziții din grupă se află Brazilia și Elveția, cu câte trei puncte, care se întâlnesc la această oră.

O ploaie de goluri aveam să vedem și în cea de a doua partidă a zilei, Coreea de Sud- Ghana.

Africanii, care fuseseră aproape de un rezultat de egalitate cu Portugalia, au dominat în prima repriză și au condus la pauză cu 2-0, goluri Salisu și Kudus. După un scenariu identic cu cel din meciul precedent, Serbia- Camerun, sud coreenii au revenit incredibil și au reușit să egaleze în decurs de 3 minute ( '58 și '61), „dublă” izbutită de atacantul Cho, care de fiecare dată a primit din stânga și a finalizat excelent cu capul.  Dar ghanezul Kudus avea să le taie elanul elevilor lui Paulo Bento, eliminat pe final din cauza protestelor. Mijlocașul lui Ajax a finalizat fără preluare din careu și l-a prins pe contre-pied pe goalkeeperul Coreei. De această dată, Ghana a reușit să-și păstreze avantajul și cu cele 3 puncte speră la optima, într-o grupă în care mai sunt Argentina și Uruguay. Cele două se întâlnesc în ultim

 
Tudor Furdui, jurnalist sportiv TVR