Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Rugby: Toulon câștigă – în sfârșit – și Challenge Cup, 43 – 19 cu Glasgow Warriors în finală

toulon_challenge_cup.jpg

Toulon câștigători ai Challenge Cup
Toulon a câștigat pentru prima oară hallenge Cup după cinci finale disputate
Sursa imaginii: 
Facebook RC Toulon

RC Toulon a câștigat finala Challenge Cup, competiția europeană de rugby numărul 2, învingând în finală cu 43 – 19 pe Glasgow Warriors. Este a cincea finală Challenge Cup disputată de Toulon, dar prima victorie în această competiție.

Toulon a făcut o demonstrație de rugby pe stadionul Aviva din Dublin, mai ales în prima jumătate a meciului când a dominat total, conducând la pauză cu 21 – 0. În aceste 40 de minute star-ul a fost mijlocașul la grămadă Baptiste Serin, autor a 16 puncte, dintre care două eseuri.

Serin s-a accidentat și a părăsit terenul, ca și colegul său de șarnieră, mijlocașul la deschidere Dan Biggar, dar înlocuitorii lor – Benoit Paillaugue și Ihaia West (care anul trecut a câștigat Cupa Campionilor cu La Rochelle) au fost la fel de eficienți.

Pe înaintare numărul 8 Sergio Parisse (care la aproape 40 de ani a disputat ultimul său meci european, marcând și un eseu) și flankerul și căpitanul Charles Ollivon au făcut un meci de excepție  

Dar star-ul meciului a fost declarat micuțul fundaș Cheslin Kolbe, nu doar pentru contribuția sa în atac – a creat un eseu – ci mai ales pentru cea în apărare când placajele sale au salvat echipa sa de la cel puțin două eseuri.

Toulon era la a cincea finală Challenge Cup, cea mai recentă anul trecut, dar aceasta este prima victorie în această competiție. Toulon nu mai are echipa plină de “Galalctici” ca în perioada 2013 – 2015 când a câștigat consecutiv trei Cupe ale Campionilor, dar stilul său de joc ofensiv este încântător și mai ales eficient.

Sâmbătă are loc pe același stadion Aviva din Dublin finala Cupei Campionilor între Leinster și La Rochelle, repetarea finalei de anul trecut. Meciul începe la 16:45 (18:45 în România și Republica Moldova).