Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Rugby Cupa Mondială 2023: Argentina și Noua Zeelandă câștigă primele două sferturi de finală

will_jordan.webp

Noua Zeelandă 28 Irlanda 24
Will Jordan marchează al treilea eseu pentru ALl Blacks
Sursa imaginii: 
AFP - FRANCK FIFE

Argentina a învins Țara Galilor cu 29 – 17 și va întâlni în prima semifinală Noua Zeelandă care a câștigat al doilea sfert de finală cu Irlanda 28 - 24. Duminică au loc celelalte două sferturi de finală, Anglia – Fiji și Franța – Africa de Sud.

Irlanda și Noua Zeelandă au oferit un spectacol de zile mari, cu All Blacks zburând în debut într-un avantaj de 13 – 0, cu un eseu superb al aripii Leicester Fainga’anuku transformat de mijlocașul la deschidere Richie Mounga, plus două penalități, Mounga și centrul Jordie Barrett.

Echipa numărul unu în clasamentul World Rugby, care vine după o serie de 17 victorii consecutive, Irlanda, și-a confirmat poziția. După ce căpitanul lor, mijlocașul la deschidere, Jonny Sexton a redus scorul dintr-o penalitate, centrul Bundee Aki (născut în Noua Zeelandă) a marcat un eseu printre trei apărători, Sexton  a transformat și dintr-o dată scorul a devenit 13 – 10 pentru All Blacks.

Noua Zeelandă a revenit în atac și numărul 8 Ardie Savea a finalizat o acțiune superbă cu un eseu în colț. Dar un act gratuit de indisciplină – înainte intenționat al mijlocașului la grămadă Aaron Smith – i-a lăsat pe All Blacks în 14 pentru 10 minute, timp în care un alt neo-zeelandez de origine, mijlocașul la grămadă Jamison Gibson-Park a marcat un eseu printre uriașii înaintași All Blacks, transformat de Sexton, care a stabilit scorul la pauză: Noua Zeelandă 18 Irlanda 17.

După pauză jocul a continuat în aceeași notă, dar primii care au marcat au fost din nou All Blacks, cu Mounga care s-a infiltrat printr-o breșă în apărarea irlandeză trimițându-l în eseu pe aripa Bill Jordan, eseu transformat de Jordie Barrett.

Dar din nou irlandezii și-au demonstrat clasa: la o margine la cinci metri de butul All Blacks, maul-ul lor se îndrepta imparabil către eseu când talonerul Codie Taylor l-a prăbușit. Arbitrul Wayne Barnes nu a ezitat o clipă: eseu de penalizare și cartonaș galben pentru Taylor.

Surprinzător însă, singurii care au marcat în cele 10 minute au fost All Balcks prin penalitatea transformată de Jordie Barrett. Neo-zeelandezii au gestionat apoi perfect ultimele 10 minute și s-au apărat exemplar și după 37 de faze de atac ale irlandezilor au obținut o penalitate șutând balonul în afara terenului. Scor final: Noua Zeelandă 28 Irlanda 24. 

Experiența argentiniană - decisivă

În primul meci al sferturilor de finală Argentina a învins Țara Galilor printr-un joc tactic superior, cu șuturi lungi în terenul adversarilor și beneficiind în final de experiența superioară a rezervelor trimise în teren de antrenorul Michael Cheika.

Argentina 29 Țara Galilor 17
Nicolas Sanchez este felicitat de colegii săi pentru eseul care i-a învins pe galezi
Sursa imaginii: 
CHRISTOPHE SIMON / AFP

Galezii au început mai bine și au marcat un eseu prin mijlocașul la deschidere Dan Biggar, care l-a transformat și a adăugat și o penalitate: 10 – 0 și se părea că galezii se vor detașa. Biggar a ratat însă o a doua penalitate și în același timp indisciplina lor a întors tabela de scor: patru lovituri de pedeapsă transformate de aripa Emiliano Bofelli i-au adus pe Los Pumas în avantaj: 12 – 10 în minutul 48.

Galezii au mai avut o zvâcnire și au marcat un eseu prin mijlocașul la grămadă Tomos Williams, transformat de Biggar: 17 – 12 pentru Țara Gailor în minutul 55. Avea să fie ultima dată când galezii erau în frunte pe tabela de marcaj.

Au urmat cele două schimbări cruciale: În minutul 66 talonerul Agustin Creevy, 38 de ani, a aruncat o margine la cinci metri și apoi după maul-ul rezultant a inițiat a atacul pe înaintare din care a rezultat eseul marcat de pilierul Joel Sclavi, transformat de Bofelli.

În minutul 69 a intrat în teren mijlocașul la deschidere, Nicolas Sanchez, 35 de ani peste 12 zile, care a dat lovitura de grație: înlocuitorul lui Biggar, accidentat, Sam Costelow, a inițiat un atac pe linia de trei sferturi, dar pasa sa către centrul Nick Tompkins a fost interceptată de Sanchez, care s-a oprit între buturi, eseul fiind transformat de Bofelli. Același Sanchez a mai adăugat și o penalitate în ultima fază a jocului pecetluind o victorie meritată: Argentina 29 Irlanda 17.

Argentina va juca în prima semifinală a RWC 2023 cu Noua Zeelandă vineri 20 octombrie de la 22:00, pe Stade de France (ora României).

Până atunci, duminică au loc celelalte două sferturi de finală: Anglia – Fiji, 18:00, Stade de Marseille și Franța – Africa de Sud, 22:00, Stade de France. Învingătoarele celor două sferturi de finală de duminică se vor întâlni în cea de-a doua semifinală, sâmbătă 21 octombrie, 22:00 pe Stade de France.